Legea privind drepturile de autor și cele conexe a fost publicată în Monitorul Oficial
-
09 Septembrie 2022 11:14
Decretul de promulgare și Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe a fost publicate astăzi în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.
Astfel legislația în domeniu a fost armonizată la reglementările acquis-ului comunitar european. Instituirea noului cadru legal presupune reformarea amplă a normelor de reglementare a drepturilor de autor și a drepturilor conexe, scrie sursa citată.
Totodată, documentul prevede instituirea unui cadru legal, care va stabili un mecanism clar de colectare, repartizare și achitare a remunerației de către organizațiile de gestiune colectivă. De asemenea, prin implementarea acestui proiect de lege se urmărește sporirea gradului de transparență în activitatea organizațiilor de gestiune colectivă.
Prezenta lege intră în vigoare în termen de o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepția prevederilor art. 77, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2025.