La Stampa: „R.Moldova are o șansă fragilă de a-și purifica sistemul politic" și de aceea "are nevoie de mai mult sprijin occidental" (Revista presei)

  • 14 Iunie 2019 08:27
La Stampa: „R.Moldova are o șansă fragilă de a-și purifica sistemul politic

Presa internațională continuă să aloce spații largi "ciudatului caz al Republicii Moldova, țara cu două guverne", după cum scrie La Stampa. Ziarul italian vorbește despre o "criză politică foarte gravă" în care "două organe executive rivale se acuză reciproc de uzurparea puterii".

Unul este guvernul susținut de Partidul Democrat al oligarhului Vlad Plahotniuc, "cea mai puternică persoană din țară", iar celălalt este "noul guvern al pro-occidentalei Maia Sandu, creat sâmbătă printr-o alianță inedită și neașteptată între parlamentarii blocului pro-european Acum și Partidul Socialist pro-rus al Președintelui Igor Dodon", explică La Stampa.
 
 
Neue Zürcher Zeitung observă că "Moscova sprijină un guvern pro-occidental în Republica Moldova". "Faptul că Moscova susține în zona frontului est-european sferele de influență ale unui guvern pro-occidental este demn de luat în seamă. Blocul ACUM dă tonul în alianță, iar mai multe ministere cheie au fost ocupate de experți din diaspora occidentală", de aceea "se pune automat întrebarea prețului politic în schimbul acordului rus" comentează ziarul elvețian.
 
The Economist observă voința comună a Americii și a Rusiei de a scăpa de regimul oligarhic de la Chișinău și avertizează că susținerea Moscovei pentru prooccidentala Maia Sandu ar putea fi o strategie prin care Rusia să scape mai întâi de Plahotniuc, după care să o elimine din politică și pe Maia Sandu, atrăgând apoi definitiv Republica Moldova în sfera de influență rusă.
 
Washington Post consideră că "Moldova are o șansă fragilă de a-și purifica sistemul politic" și de aceea "are nevoie de mai mult sprijin occidental". "Deși crâncen divizată pe tema orientării geopolitice a țării", noua alianță a încheiat un acord limitat: restabilirea independenței justiției și a comisiei naționale electorale, precum și abrogarea legii electorale care îl favoriza pe Plahotniuc. "Dacă reforma va avea succes, R.Moldova va imprima un imbold valului încurajator anticorupție din regiune", comentează ziarul american.
 
"Președintele României cere Uniunii Europene să medieze în cazul Republicii Moldova", titrează Die Presse, avertizând asupra riscurilor unor "evoluții îngrijorătoare", dar și  asupra pericolului pentru securitatea regională. "Zilele următoare vor fi decisive în privința șansei noului guvern de a se menține, mai ales că sfera de putere a Maiei Sandu nu depășește zona Parlamentului.
 
Pe străzi se formează între timp grupuri de demonstranți ale ambelor tabere, iar observatorii vorbesc despre un pericol serios de escaladare. Este clar că Plahotniuc, eminența cenușie a țării, nu vrea să dea puterea din mână", conchide Neue Zürcher Zeitung.  
 
 
 
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,18
Nori împrăștiați
Umiditate:82 %
Vint:3,09 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău