La Chișinău se desfășoară prima ediție a proiectului „Soirées Musicales”. Vor avea loc concerte de salon, într-un eveniment cultural în care Radio Chișinău este partener media
-
27 Septembrie 10:24
Începând cu astăzi, 27 septembrie, și până pe 29 septembrie, publicul din Chișinău este invitat să participe la prima ediție a proiectului „Soirees Musicales: Op. 1 Istorii”, o experiență artistică inedită care îmbină muzica cu literatura în locații neconvenționale. Evenimentul își propune să reinventeze tradiția concertelor de salon, oferind o platformă pentru un dialog profund între cele două arte, potrivit organizatorilor evenimentului.
Arhipelagul Gulag – 27 septembrie
Primul concert din cadrul acestui proiect va avea loc astăzi, pe 27 septembrie, la ora 20:00, în Gara Feroviară. Aceasta se va concentra pe opera emblematică a lui Aleksandr Soljenițîn, „Arhipelagul Gulag”, printr-o abordare inovatoare care îmbină fragmente literare cu muzica contemporană a compozitorului Victor Vlasov. Sub interpretarea actorului Iurie Gologan și acompaniamentul acordeonistului Pavel Efremov, publicul va trăi o seară emoționantă dedicată puterii rezistenței umane, subliniază organizatorii.
Privighetoarea – 28 și 29 septembrie
Pentru cei mici, Soirees Musicales va oferi o dimineață „plină de magie” pe 28 și 29 septembrie, la ora 11:00, în Librăria Cărturești, de la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Povestea „Privighetoarea” de Hans Christian Andersen va fi readusă la viață printr-o suită muzicală pentru vioară, chitară și acordeon, compusă de Václav Trojan. Vioara Alexandrei Rotaru, acordeonul lui Pavel Efremov și chitara lui Mihail Onceanu vor crea o atmosferă sonoră captivantă, iar citirile vor fi realizate de Daniela Ciocanu, pe 28 septembrie, și Silvia Șoitu, pe 29 septembrie.
„Aceste evenimente se remarcă prin abordarea inovatoare și cadrele intime, oferind participanților oportunitatea de a se conecta profund cu temele propuse, fie prin muzică, fie prin literatură. Soirees Musicales își propune să aducă în prim-plan valori culturale esențiale și să deschidă noi perspective asupra dialogului dintre arta sonoră și narativă”, menționează organizatorii evenimentului.
Proiectul este implementat cu suportul Ministerului Culturii din Republica Moldova.
Radio Chișinău este partener media.