La Bruxelles se desfășoară sesiunea explicativă privind legislația UE relevantă Capitolului 29 - Uniunea vamală
-
22 Aprilie 19:44
Astăzi, 22 aprilie 2024, la Bruxelles, se desfășoară sesiunea de screening explicativ a Capitolului 29: Uniunea vamală, gestionat de Ministerul Finanțelor. La reuniune participă secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Cristina Ixari și șeful adjunct al Biroului Vamal Centru, Vlad Cebanenco, delegația fiind condusă de ambasadoarea Republicii Moldova la UE, Daniela Morari.
De la Chișinău s-au conectat online membrii grupului de lucru responsabili de transpunerea legislației Capitolului 29 din care fac parte reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și Serviciului Vamal. De asemenea, în cadrul dialogului au participat și reprezentanți ai Ucrainei.
În timpul sesiunii de screening explicativ, delegația Grupului de lucru, alături de experții din cadrul UE, au discutat și au evaluat aspectele esențiale pentru alinierea la legislația UE, în conformitate cu cerințele specifice ale Capitolului 29. Acesta face parte din cele 33 de capitole care acoperă domenii-cheie de politică ale UE, pe care Republica Moldova trebuie să le negocieze în procesul de aderare.
Agenda sesiunii a inclus un șir de subiecte precum procedurile vamale speciale (altele decât tranzitul), datoria vamală, controlul vamal al bunurilor transportate, analiza de risc, Operator Economic Autorizat, clasificarea mărfurilor, prevederile Codului vamal al UE, organizarea administrației vamale și alte aspecte aferente acestui capitol de negociere. Atât participanții din Republica Moldova, cât și cei din Ucraina, au adresat întrebări și au primit răspunsuri și explicații de la experții UE la toate subiectele de interes.
Acquis-ul uniunii vamale constă în principal din legislația direct aplicabilă, care asigură funcționarea uniunii vamale și protecția și controlul efectiv al frontierelor sale externe. Acesta include Codul Vamal al Uniunii și legislația sa de punere în aplicare, Nomenclatura Combinată, Tariful Vamal Comun și dispozițiile privind clasificarea tarifară, scutirea de taxe vamale, suspendarea taxelor și anumite contingente tarifare. Sunt incluse și alte prevederi precum cele de aplicare în vamă a drepturilor de proprietate intelectuală, precursorii drogurilor, bunurile culturale, precum și cele privind cooperarea între administrațiile vamale ale UE și asistența administrativă reciprocă în aspectele vamale cu țările terțe.