La Biblioteca Națională a avut loc un colocviu literar-științific dedicat scriitorului Paul Goma

  • 29 Septembrie 2020 19:45
La Biblioteca Națională a avut loc un colocviu literar-științific dedicat scriitorului Paul Goma

În contextul Zilelor europene ale patrimoniului 2020, Biblioteca Națională a Republicii Moldova a organizat astăzi Colocviul literar – științific „DRAMA LIBERTĂȚII. PAUL GOMA. In memoriam”, la 85 de ani de la nașterea regretatului scriitor, informează MOLDPRES.

Potrivit directorului Institutului de Filologie Română ”B.P. Hasdeu” al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Nina Corcinschi, avem o datorie de onoare să-l citim pe Paul Goma. ”Atât îi datorăm celui care este o conștiință dramatică a Basarabiei, celui care a trăit istoria sau, mai bine zis, loviturile de bici ale istoriei, pe pielea proprie. A stat în închisori, a fost refugiat politic, a fost persecutat, calomniat. Lucrul cu care a putut răspunde în fața injustiției istoriei a fost scrisul”, a subliniat Nina Corcinschi, potrivit sursei citate.

În debutul manifestării, directorul adjunct al instituției, Veronica Borș a afirmat că Biblioteca Națională a inaugurat și o expoziție dedicată regretatului scriitor, care cuprinde opera lui și tot ce s-a scris despre el.

Prezent la eveniment, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu a subliniat că Paul Goma este un mare scriitor al Basarabiei, un Soljenițîn al României, un mare exilat, un model moral ireductibil, scrierile căruia au vorbit în limba adevărului. În continuare, el a dat citire eseului său intitulat ”Întoarcerea în exil”, publicat recent în ”Revista Literară” a Uniunii Scriitorilor din Moldova. La sfârșit, președintele USM a spus că Paul Goma merită să aibă un bust pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt”.

Personalitatea lui Paul Goma a fost evocată de scriitorul Emilian Galaicu-Păun, doctorul habilitat în filologie Aliona Grati, de alți participanți la manifestare.

Paul Goma s-a născut pe 2 octombrie 1935 la Mana, județul Orhei. În 1944 se refugiază în România, în satul Vuia, Târnava Mare. A studiat la Școala de Literatură „M. Eminescu” din București. A editat peste 40 de cărți: „Ostinato”, „Gherla”, „În cerc”, „Garda inversă”, „Culorile curcubeului ’77”, „Patimile după Pitești”, „Soldatul câinelui”, „Bonifacia”, „Din Calidor”, „Arta refugii”, „Astra”, „Sabina”, „Amnezia la români”, „Justa”, „Jurnale”, „Basarabia” (2002) ș.a. Din 1977 locuiește la Paris. În aprilie 2013, Paul Goma a primit cetățenia R. Moldova. Scriitorul Paul Goma s-a stins din viață în noaptea de 24 spre 25 martie, la vârsta de 84 de ani.

Sursă foto: Biblioteca Națională

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău