La Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din capitală a fost lansată cartea ”Iorgu” de prozatorul și criticul literar din Bacău, Adrian Jicu

  • 26 Aprilie 2023 17:58
La Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”  din capitală a fost lansată cartea ”Iorgu” de prozatorul și criticul literar din Bacău, Adrian Jicu

La Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu” din capitală a fost lansată cartea ”Iorgu” de prozatorul și criticul literar din Bacău, Adrian Jicu.

Solicitată de agenție, Victoria Fonari, moderatoarea manifestării, a menționat că este vorba de un roman de biografie artistică despre George Bacovia, în care autorul vorbește despre copilăria poetului, despre apariția unor poezii și contextul acestora, despre scrisoarea lui Bacovia adresată ministrului Spiru Haret, întâlnirea scriitorului cu Regele Ferdinand, exmatricularea sa din liceu,  întâlnirea cu viitoarea sa soție, Agata, polemici de revistă, informează MOLDPRES.

”Este o viziune inedită de a vedea viața lui Bacovia în ansamblu. Totodată, este interesant cât de mult a contat documentul istoric pentru autor și în ce măsură a optat pentru  imaginarul artistic”, a precizat Victoria Fonari.

În context, Adrian Jicu a afirmat că este bucuros că poezia și viața lui Bacovia stârnește interes aici, la Chișinău. ”El este iubit pe ambele maluri ale Prutului. Este un poet pe gustul tuturor generațiilor și tocmai asta face din el un subiect atractiv. În acest mod îmi explic și invitația de a lansa romanul meu la Chișinău”, a mai spus autorul.

Adrian Jicu este lector la Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri“ din Bacău și director al Bibliotecii Județene „C. Sturdza“. Este doctor în științe umaniste. 

A publicat volumele: „Dinastia Sanielevici: Prințul Henric, între uitare și reabilitare”, „Coordonate ale identității naționale în publicistica lui Mihai Eminescu: Context românesc și context European”, ”Baricada de hârtie: Cronici, recenzii și alte anacronisme” etc. Este deținător al  Premiul Special „Mihai Eminescu“ al Centrului Cultural și al Societății Scriitorilor din Bucovina (2014) și al Premiului de Excelență pe anul 2013 în domeniul eminescologiei, acordat de Centrul Academic Internațional Eminescu din Chișinău (2014).

În prezent semnează cronici literare, comentarii critice, recenzii în revista ”Ateneu” și ține rubrica „Debuturi“, în revista ”Convorbiri literare”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău