Kurt Volker | SUA sprijină pe deplin dorința ucrainenilor de a avea o biserică proprie

  • 12 Octombrie 2018 09:23
Kurt Volker | SUA sprijină pe deplin dorința ucrainenilor de a avea o biserică proprie

Reprezentantul Special al Departamentului de Stat al SUA pentru Ucraina, Kurt Volker, a declarat că Washingtonul sprijină pe deplin dorința ucrainenilor de a avea o singură biserică locală. În plus, potrivit lui Volker, decizia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I de Constantinopol de a susține acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene este o decizie religioasă.

„Din punctul de vedere al părții americane, singurul lucru pe care îl putem spune este că noi credem în principiul libertății religioase. Țara noastră se bazează pe acest lucru și, prin urmare, susținem dorința oricărui popor de a-și practica religia așa cum dorește și de a avea libertate și recunoaștere. Acest lucru trebuie să se întâmple în mod pașnic" - a remarcat diplomatul, exprimându-și speranța că nu vor exista proteste și acțiuni violente organizate ca urmare a acestei decizii a lui Bartolomeu de Constantinopol.

„Cred că va fi o tragedie dacă s-ar întâmpla așa ceva" - a adăugat Volker. Întrebat de presa ucraineană ce părere are despre avertismentul reprezentanților Bisericii Ortodoxe Ruse că independența bisericii ucrainene ar putea provoca violență în Ucraina, Kurt Volker a afirmat: „Este o tragedie că aveți lideri religioși care vorbesc despre recurgerea la violență. Ar fi un eveniment teribil, iar noi, cu siguranță, nu vrem să vedem așa ceva".

Menționăm că autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost recunoscută joi, 11 octombrie, de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău