Klaus Iohannis preia steagul de lider al opoziției de la București | Analiști
-
06 Ianuarie 2017 07:41
Președintele Klaus Iohannis a degajat o ostilitate vădită față de Guvernul Sorin Grindeanu încă din seara depunerii jurământului. O poză dezlânată alături de toți miniștrii - 24 la număr - la sfârșitul ceremonii a fost singurul moment în care șeful statului s-a afișat cu noul Cabinet. Apoi, Klaus Iohannis a făcut dreapta-împrejur și a preferat anturajul jurnaliștilor, cărora le-a transmis: „o să ne vedem mai des de acum înainte“, relatează Adevărul.
Presa a sesizat imediat un potențial de vrajbă în aceste vorbe aparent inofensive. În acest timp, miniștrii discutau într-un colț cu Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, prezenți la Cotroceni ca lideri ai Parlamentului. Iohannis i-a ocolit și s-a retras în biroul său fără să schimbe niciun cuvânt. Acesta este începutul unei noi coabitări între președinte și premier, după un an de respiro.
Potrivit unor surse din Administrația Prezidențială, citate de Adevărul, șeful statului va avea o relație „strict instituțională“ cu premierul Grindeanu, fără a semna vreun pact de coabitare, pe modelul Băsescu-Ponta, întrucât ar fi „inutil“. Și sociologul Mircea Kivu crede că un document scris nu schimbă cu nimic relația dintre președinte și premier. „Va fi o coabitare extrem de tensionată. Mă aștept să semene cu cea dintre Traian Băsescu și Victor Ponta“, a spus Mircea Kivu pentru „Adevărul“. Însă și Klaus Iohannis a coabitat cu Victor Ponta timp de aproape un an, mai mult pe tăcute, până la tragedia de la Colectiv. Se va repeta relația și cu Sorin Grindeanu? „Nu se compară. Victor Ponta i-a fost adversar în campania electorală de atunci, timp în care a lansat atacuri extrem de dure. Și mai e o diferență: acum liderul de facto se află la partid, nu la Palatul Victoria“, spun sursele de la Cotroceni, cu trimitere la Liviu Dragnea.
„Iohannis nu are alternativă“
Cu alte cuvinte, vom avea parte de o coabitare la pachet: pe de o parte între Iohannis și Grindeanu, pe de altă parte între Iohannis și Dragnea. Cine va câștiga? „Greu de spus. Cred că Liviu Dragnea are cele mai mari șanse, pentru că, prin guvernul lui, poate să marcheze niște obiective. Iohannis va putea fi acuzat, cum a început deja să afirme Dragnea, că se opune dorinței românilor de a o duce mai bine. Dar Iohannis nu are alternativă. Cred că el poate apărea ca un lider al Opoziției, o funcție pe care se bat mai mulți“, crede Mircea Kivu, în condițiile în care, în Parlament, Traian Băsescu este deja foarte vocal, Nicușor Dan încearcă să adune, iar liberalii nu au deocamdată un lider, dar vor fabrica unul cât de curând.
Analistul politic Radu Magdin crede că Iohannis, vrând-nevrând trebuie să se transforme în liderul opoziției la PSD dacă vrea să mai obțină un mandat de președinte și în 2019. „Da, Klaus Iohannis are de câștigat prin poziționarea ca lider al Opoziției. Altfel, acest loc poate fi ocupat de altcineva cu consecințe pentru 2019.Contează însa foarte mult ca președintele să își aleagă bine bătăliile. Justiția e un tărâm care îl avantajează, la fel afacerile externe și apărarea, din domeniul său de competențe“, a spus Radu Magdin pentru „Adevărul“.
Modelul „urmăresc cu atenție“
Parctic, șeful statului ar trebuie să îmbrace costumul președintelui-jucător. Dar nu cumva îl va strânge, din moment ce până acum a pozat în președinte mediator, ba chiar absent de multe ori? Răspunde analistul politic George Râpă. „La un președinte nu discutăm dacă îl prinde sau nu un anumit rol, ci dacă reușește sau nu să acționeze conform prerogativelor constituționale și să se ridice la așteptările investite în el, atât de către cei care l-au votat cât și de ceilalți români. În cei peste doi ani de mandat, modelul instaurat de Klaus Iohannis, pe care l-am putea numi «modelul urmăresc cu atenție», a eșuat. Președintele nu a intervenit instituțional, în cazul unor derapaje ale unor alte instituții sau puteri ale statului român, fie că discutăm de premier sau de Parlament. În plus, românii care l-au votat s-au așteptat ca Președintele să fie garantul și promotorul unor valori pe care ei le-au depozitat în persoana Klaus Iohannis mai degrabă prin antiteză la Victor Ponta. Doar timpul ne va spune dacă îl prinde sau nu rolul de președinte jucător, deocamdată singura certitudine este că dacă va continua ca până acum va sfârși precum Emil Constantinescu, cu diferența că memoriile lui s-ar putea numi mai degrabă “Un președinte învins de el însuși“, crede George Rîpă, președintele Centrului de Analiză Strategică Aplicată (CASA).