Klaus Iohannis, la tribuna ONU: România își va continua sprijinul necondiționat pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova, a doua cea mai afectată țară de războiul din Ucraina
-
26 Septembrie 09:08
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 25 septembrie 2024, la New York, Statele Unite ale Americii, intervenția națională în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
O parte a discursului lui Klaus Iohannis s-a referit la situația războiului din Ucraina, cu trimitere la sprijinul acordat de România acestei țări, dar și Republicii Moldova, stat afectat la rândul său de invazia rusă în Ucraina.
„România a acordat un sprijin puternic și multidimensional Ucrainei și poporului său și ne-am angajat să îl menținem atât timp cât va fi nevoie. În același timp, România își va continua sprijinul necondiționat pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova, a doua cea mai afectată țară de acest război”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele României a subliniat că războiul brutal pornit de Rusia a afectat deja națiuni și oameni din întreaga lume.
„Securitatea alimentară stă mărturie. Țara mea are un rol crucial în facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina prin porturile noastre de pe Dunăre și de la Marea Neagră. Un conflict pe termen lung este inacceptabil și trebuie să rămânem ferm pe poziție. Ucraina are nevoie de sprijinul hotărât al tuturor statelor membre ale ONU, hotărâte să respecte dreptul internațional și Carta ONU”, a spus Klaus Iohannis.
De asemenea, Klaus Iohannis a precizat că România sprijină pe deplin Inițiativa de Pace a Președintelui Zelenski.
„Este singura abordare care poate asigura o pace justă și durabilă, fiind în deplin acord cu Carta ONU și cu dreptul internațional”, a conchis președintele României.