Klaus Iohannis: „Reuniunea Teatrelor Naționale Românești are loc într-un context marcat de intensificarea procesului de aderare a Republicii Moldova la UE”

  • 12 Septembrie 13:39
Klaus Iohannis: „Reuniunea Teatrelor Naționale Românești are loc într-un context marcat de intensificarea procesului de aderare a Republicii Moldova la UE”

Reuniunea Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău este marcată de intensificarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a transmis, joi, la deschiderea evenimentului, președintele Klaus Iohannis.

Mesajul a fost prezentat de către consilierul prezidențial Sergiu Nistor.

De altfel, reuniunea are înaltul patronaj al președintelui Iohannis și al omologului de la Chișinău, Maia Sandu.

„Aceasta este deja a patra ediție a festivalului organizată sub aceste auspicii, într-un context aparte, marcat de intensificarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Tema din acest an, „Conexiuni europene”,  reflectă în mod firesc rolul pe care cultura, dramaturgia și teatrul românesc l-au avut de-a lungul timpului, acela de a exprima și susține aspirațiile europene ale românilor”, a evidențiat șeful statului român în mesaj.

El apreciază că, prin marii săi dramaturgi, regizori și actori, și prin legătura profundă pe care o are cu publicul său fidel, teatrul românesc continuă să fie "un liant între generații și să ofere un cadru exemplar de dialog și interculturalitate".

„Teatrul a devenit o punte consolidată pe care au circulat, chiar și în cele mai dificile momente ale istoriei, valorile umaniste și speranța de libertate”,  se mai arată în mesajul transmis de Iohannis.

Președintele a mai apreciat că prezentul este marcat de crize grave și amenințări la adresa democrației și a păcii.

„Aici, la Chișinău, acestea sunt resimțite cu acuitate. Cu toate acestea, artiștii teatrelor naționale românești, alături de invitații din eroica Ucraină, vor urca pe scenă pentru a transmite un mesaj de încredere în destinul european al Republicii Moldova și de solidaritate cu voința cetățenilor săi de a se alătura marii familii europene”,  a punctat Iohannis.

El a reiterat că România rămâne în acest parcurs „un susținător neobosit”.

„Dincolo de eforturile politice, economice, diplomatice, un rol esențial îl are și cultura care ne unește, iar Reuniunea Teatrelor Naționale Românești este un eveniment excepțional și un exemplu elocvent al acestei forțe unificatoare”,  a subliniat Klaus Iohannis.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
19,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Mon
14
Tue
15
Wed
16
Thu
19
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău