Locul de muncă e sub forma unei hale imense în mijlocul căreia, la mese de care sunt prinse tot felul de mașinării și dispozitive de lucru, grupuri de femei ansamblează piese diferite. Am reușit să ies din hală pe o ușă de urgență, pornind o alarmă generală care mi s-a părut că a oprit în loc și a fixat spre mine toți ochii celor aproape o sută de angajați.

Volumul de muncă e atât de mare încât ești mereu cu ochii la ceas, numărând în gând dischetele pe care le-au făcut, și cele cu care vei intra în minus ora următoare...

E ciudat cum în doar câteva zile viața omului se poate schimba radical...

Încălțată în papuci grei de fier și ochelari de protecție, îmi propun să rămân aceeași indiferent de ce haine îmbrac...

Abia aștept întâlnirea de vineri cu managera de la Oxfam. Sper să mă accepte ca voluntară în magazinul de cărți și muzică. Ar fi aproape ca și cum m-aș fi mutat cu traiul într-un roman...” schițam câteva impresii, acum un an, pe 13 februarie 2019, după prima zi de muncă în fabrica din Marea Britanie.

În cele 10 luni cât am lucrat aici am învățat câteva lecții pe care aș vrea să le împărtășesc.

Am învățat că într-o pauză de ceai de 10 minute, poți să alergi un maraton dintr-un capăt într-altul al halei, să stai la coadă și să reușești să sorbi câteva guri din ciocolată fierbinte de la aparatul din cantina fabricii, să suni pe cei dragi de acasă, să socializezi cu oamenii noi pe care îi întâlnești și să revii la masa ta de lucru și cu ceva timp înainte de terminarea pauzei, încercând să mai recuperezi din restanțe.

Am mai învățat că ” poți continua mult timp după ce ai spus că nu mai poți” vorba scriitorului și eseistului Octavian Paler,  să înșurubezi mai mult, să te trezești în fiecare dimineață la ora 5, să reziști în picioare încă o zi...

De la  Karm, Rupi, Sarbjit și Rakesh, care au muncit în această fabrică aproape 20 de ani, am învățat o frumoasă lecție despre prietenie. Își petrec împreună vacanțele în diferite țări sau fac mici escapade pe malul mării,  se suțin și se încurajează reciproc când trec prin momente dificile. În inimile lor deja ocupate, au găsit totuși un spațiu mic și pentru mine. Cu origini în statul indian Punjab, așa am ajuns să cunosc mai bine ce presupune religia lor Sich și cât de frumos este portul lor tradițional cu care merg în fiecare duminică la Templul din oraș.

O altă lecție, despre bunătate, am învățat-o de la Lorna, originară din Filipine. O parte din venitul pe care îl câștigă în Marea Britanie, uneori îl împarte cu cei nevoiași din țara sa. Am aflat că a construit unei vecine, care avea o casă pe cale să se prăbușească, o locuință nouă. Multe zile după ce s-a mutat în casă nou, vecina din Filipine a continuat să doarmă, ca pe vremuri, la podele, neputându-se obișnui cu un pat comod și condiții noi de viață. am mai aflat că de fiecare dată când vizitează satul natal, Lorna adună toți copiii de prin mahala și îi duce la restaurant. Încărcată cu dulciuri și bunătăți din Marea Britanie, e așteaptă de copii, pe străzi, ca o regină.

Cea mai profundă lecție, despre curaj și supraviețuire, pe care aș vrea să o relatez mai pe larg într-unul din episoadele urmatoare, am învațat-o însă, de la Shewit. O tănără mică de statură, cu părul creț și ochi blânzi, aparent timidă dar în care se ascunde istoria zbuciumată a unei întregi țări din Africa, cu 5 milioane de oameni ținuți captivi. La 16 ani, fără a-și anunța părinții, din frica de a nu-i pune în pericol, Shewit a avut curajul să evadeze de dictatura militarizată din țara natală, Eritreea.