Radio Chișinău: Pentru un artist, probabil, fiecare lucrare este ca propriul copil, nu puteți să spuneți că una sau alta vă este mai dragă…

Mariana Gordan: Am portretul judecătorului Nicholas Philpot, care a făcut eforturi mari să fie corect cu un șofer român. Un judecător britanic, pe cine ar crede, pe un șofer român prins cu 80 de kilograme de heroină în camion, puse acolo de altcineva și el nu a știut, sau pe un polițist britanic? Spun eu, că am fost acolo. Nu l-a crezut pe polițist care a scris în procesul verbal că era în mașină și peste sensul giratoriu, era o cafenea, și i-a observat pe acuzați cum vorbeau între ei. S-a dus judecătorul și nu se vedea cafeneaua din acel loc. A doua zi l-a întrebat pe polițist unde și-a scris procesul verbal, și acesta din urma a recunoscut că a mințit și că și-a scris procesul verbal în birou. Până la urmă, s-a găsit vinovatul, cu amprente. Și i-am spus judecătorului, eu îți fac statuie. Și i-am făcut. Mai am statuia Prințesei Diana, care nu s-a făcut pentru că regina a spus că nu vrea imaginea Prințesei în formă figurativă, doar abstractă. Statuia Sf. Anton de Padova a fost un comission pentru o biserică greco-catolică din Bistrița-Năsăud. Caii sunt machetele din proiectul ”Nomada”. Sculpturile de pe celălalt perete sunt ”Copiii din Rivelo”. Am avut, în 2007, la Veneția, o mare expoziție, cu 60 de sculpturi și 109 portrete în pastel, portretele unei străzi din Târgu Lăpuș și din Londra.

Radio Chișinău: Sunt atâtea luni în care lumea s-a oprit în loc. Pentru dumneavoastră, pentru un artist, cum este această perioadă?

Mariana Gordan: Am stat cuminte acasă și la atelier. Distanța între casa mea și atelier este de aproximativ trei minute de mers pe jos. Am avut o perioadă foarte productivă, o am în continuare. Începusem de un an să scriu la a doua carte dar am interupt scrisiul, ca să produc în atelier pictură, sculptură.

Radio Chișinău: Ați găsit cumva alte surse de inspirație? Tot ce ați creat în această perioadă, fără precedent, cum a fost numită, are o anumită amprentă?

Mariana Gordan: Are, și acesta este de fapt motivul pentru care am interupt scrisul, ca să-mi iau un respiro și să reevaluez ce am observat, ce am văzut și cum am fost afectată de aceată perioadă. Sigur, voi răspunde acestei întrebări, mai pe larg, în cea de a doua mea carte ”Gog și magog” pe care sper să o termin până la sfârșitul anului. Mie mi se pare că lumea a fost afectată mai mult mental. Subiectul acesta în România cred că este mai tabu decât aici, pentru că avem simplu expresia: ”ești nebun?”. Dacă ești bolnav cu nervii ești considerat un fel de rebut social. Dar nu este așa. Sunt gri-uri, e un spectrum întreg. Sănătatea noastră mentală este foarte complexă, nuanțată. Multe așa-zise afecțiuni mentale sunt de mare folos. Eu, de exemplu, nu aș putea fi un artist dacă nu aș avea OCD (Obsessive Compulsive Disorder, trad. tulburare obsesiv-compulsivă). Nu știu mulți artiști care nu au OCD. Cunoscând acest lucru foarte bine îl pun de folos la atelier. Sunt obsesivă cu ceea ce fac. Artiștii sunt obsesivi, ard pentru ceea ce fac. Pasiunea asta vine chiar de acolo, cuvântul cheie este ”obsesie”. De exemplu, picture asta mică pe care o termin acuma și mă întreabă lumea, ”Vai ce frumoasă e, cât ți-a luat să o faci? E mică și poate o fac în două zile. Dar răspunsul meu este- 30 de ani. Eu mă concentrez la ea două zile, dar concentrația, ca laserul, se produce în urma studiului îndelungat, a practicii îndelungate și a pasiuniii fără sfârșit, fără pauză. Eu nu am pauză.

Radio Chșinău: Viața dumneavoastră este ca un adevărat scenariu de film, multe momente le-ați relatat și într-o carte. Dacă ar fi să faceți un rezumat, o misiunea destul de complicată, de ce ați fost nevoită să plecați din România?

Mariana Gordan: În 1979 aveam 19 ani și am fost arestată, pentru nimic. Cine vrea să citească cartea va afla. Pe scurt, acest arest se numește abuz de putere. Asta nu înțeleg tinerii de astăzi când e vorba de ideologiile de stânga care par atât de atrăgătoare. Cine nu și-ar dori să trăim într-o lume mai bună, mai egală, mai puțin exploatativă. Oricum, această hipnoză nu au inventat-o comuniștii. Câți oameni, de-a lungul celor două mii de ani de creștinism, nu au omorât în numele lui Isus, și Isus nu a spus nimănui să omoare… Cine crede într-o doctrină, că o fi ea religie sau comunistă, orice răspuns gata împachetat, se numește spălare pe creier și aceasta este o boală mentală.

Radio Chișinău: Revenind la evadarea dumneavoastră, ați fost acuzată de înaltă trădare de stat pentru că ați realizat, lucrând pe litoral, portretele unor turiști englezi pentru care nici măcar nu ați acceptat bani, pentru că asta știați de la mama dumneavoastră de acasă, să nu luați valută. Urma să ajungeți în închisoare, condamnată la 30 de ani.

Mariana Gordan: Poliștii și directoarea hotelului, unde lucram, nu m-au crezut că nu am luat bani. Ei vroiau mită de la mine. Ei erau convinși că eu mint. Că toată lumea minte în România, că toată lumea fură. Eu nu mințeam și nu furam. Când au făcut inspecția în camera mea și au văzut că nu am niciun ban străin, nicio gumă de mestecat, absolut nimic, niciun capăt de ață din străinătate, au fost șocați. Mi-au zis: pleacă înapoi la Arad, de unde dracu ai venit. M-au dat afară de la serviciu și așa a început greva martorilor oculari, englezi onorabili, care au spus cum puteți să o dați afară pe Mariana când ea a fost corectă. Au semnat o petiție și așa a ieșit scandalul mare. Ei au spus că vin în Anglia să facă mare scandal și în presă. Eu am fost arestată a doua zi. M-au acuzat că am organizat greva și eram spioană. Singurul lucru care m-a scăpat de moarte atunci, o mare nedreptate și abuz de putere, a fost norocul. Evenimentul mi-a schimbat viață. M-a catapultat în Anglia. M-au scos englezii, care mă băgaseră de fapt în situație, cu pașaport fals. Am evadat, am ajuns aici, am primit azil politic. Mi-au salvat viața. Eu însă nu aș fi plecat de lângă părinții mei. Aș fi vrut să stau în casa bunicii, sus pe Muntele Vlădeasa, să pictez, să fiu în lumea mea creativă, dar am ajuns pe cealaltă parte a monedei, în lumea mare, singură, fără familie, fără suport. Un lucru foarte greu. Când a murit Ceaușescu, am intrat în țară pe 11 decembrie și am ieșit pe 11 ianuarie 1990. Am fost în mijlocul evenimentelor Revoluției. Eu eram în Gloria victoriei că a murit dictatorul, a murit dictatura și aveam o țară liberă, dar, spre mirarea mea, oamenii goneau spre biroul de pașapoarte. N-am crezut că toată țara va ieși într-un exodus nemaipomenit, milioane de români, înspre incertitudinea vieții de emigrant.

Radio Chișinău: Menționați mai devreme despre această mreajă a doctrinelor de stânga în care sunt prinși mulți tineri în ziua de astăzi, ce le-ați spune acestor tineri care poate aud de Ceaușescu și de communism dar nu înțeleg pe deplin ce a însemnat aceasta?

Mariana Gordan: Am o persoană apropiată care spune, am avut casă, am avut serviciu și mi-a fost bine. Asta îi spune copilului ei și copilul o crede pe mama lui că Ceaușescu le-a dat casă, serviciu, garantat. E adevărat. Dar ea nu spune de oamenii care au făcut pușcărie pentru că becul electric era de 100 și nu de 60w. Unchiul meu care a făcut pușcărie pentru că și-a tăiat vițelul de la vaca lui din ogradă, să mânânce și nu l-a dat statului, omul care a ascultat un banc politic, nu l-a spus, dar era prezent când s-a spus, și a făcut pușcărie. Să nu spun de câte avorturi și câte femei au murit, că era ilegal avortul. Nu se vorbea despre asta, pentru că nu aveai voie.

Ideile comunismului sau ale doctrinei de stânga din vest au fost mereu în vogă, cu artiști, filosofi. Cine nu ar vrea o lume mai bună? Sigur că sunt atrăgătoare ideile, dar nu se discută că aceste idei atrăgătoare sunt puse în scopul puterii absolute. Asta se întâmplă în arta contemporană. Arta contemporană se bazează pe mimica puterii absolute. Cum scrie în cartea ”Puterea lui Isus de a face minuni”. El a transformat apa în vin. Așa și Tate Gallery transformă o cutie de aspirină goală într-o mare operă de artă, care-i valoroasă.

Radio Chișinău: O banană lipită cu scotch pe perete…

Mariana Gordan: Această tehnică și metodă îți arată puterea absolută. Ce zic eu, aia e artă. Dacă tu faci o banană, tu nu mai poți să o vinzi. Numai ală cel care a spus-o. O pânză albă, o pânză neagră, cutia cu bășină de elefant, toate aceste, cum i-au spus ei ”pushing the limit”, împing limita artei. De fapt, împing limita puterii absolute și s-a ajuns astăzi la bancul pe care îl aveam noi în copilărie: ”tu crezi ce vezi, sau ce spun eu?” și răspunsul este ”eu cred ce spui tu”. Pentru că dacă eu îmi permit să spun că eu cred ce văd și spun asta este, ceea ce văd, o banană, înseamnă că n-am înțeles că e artă și m-am autodesființat. Dacă arta te provoacă să gândești și are o valoare estetică și filosofică, să împingem limitele, este foarte bine, dar când se ajunge că o cutie goală valorează unu cu șase zerouri iar cealaltă valorează zero punct zero, atunci nu mai este filosofie, este comerț, este abuz de putere, pe față.

Radio Chișinău: Sunteți stabilită la Londra de 40 de ani, artistă recunoscută, mai multe stații de metrou vă poartă amprentele pentru că sunteți co-autoarea unor mozaicuri și autoarea unor sculpturi de for public, cum ați caracteriza viața dumneavoastră acum?

Mariana Gordan: Sunt cam în două luntre. Mi-e dor de România dar de câte ori mă duc situația e tot mai gravă acolo pentru că ne pleacă tinerii și valorile. Mi se pare jalnic și aici când îi văd pe români exploatați, fără milă. Mi-a spus unul, acum recent, că are acasă o casă și de toate. Dar aici doarme prin parcuri ca să facă un ban. Cât poate să fie de important banul acela? Tu ai casă, ai pământ, crești o vacă. El aici tencuiește. Dar nu mai sunt case de tencuit în România? Vii să tencuiești și să dormi pe băncile străzilor din Londra? Asta e durerea mea. Și nu este singurul, vorbim de mii și mii și poate milioane de români care, voluntar, se supun exploatării. Toată lumea vrea să își schimbe viața de pe azi pe mâine. Nimeni nu mai are răbdare să planteze un copac și să trăiască până ajunge la umbra lui. Există acolo ceva profund în noi, parcă cerem să fim chinuiți. Dacă Ceaușescu și Securitatea au fost de vină 45 de ani, că am fost vânduți la ruși, dar după aia cine mai e de vină? Aici când aud de români, fug unii de alții, că te păcălesc. Dar și englezul te păcălește, rău de tot. Te exploatează, că vede că nu știi și te plătește cu 30 de lire în loc de 80, pentru același serviciu, dar e englez… Și într-adevăr, nu se unesc, ci mai degrabă se învrăjbesc între ei românii.

Radio Chișinău: Din Republica Moldova cei mai mulți pleacă din cauza condițiilor economice și de cele mai multe ori pleacă fără să se mai întoarcă…

Mariana Gordan: Dacă nu sunteți încă în Uniunea Europeană, în Moldova nu prea mai poți să te întorci. Dacă ai pus mâna pe o viză sau pe un loc de muncă, nu îl mai lași. Pe când cei din România zic că nu pleacă permanent, vin ca să își facă casă cu etaj acasă, cu gresie și faianță. Sigur, nu sunt toți pe străzi, dar sunt atâtea cazuri pe care le-am cunoscut. Iar cei care s-au realizat aici, nu prea mai vor să fie români. Copiii lor nu mai vorbesc românește. Le este rușine să mai vorbească românește. Suntem asociați cu hoți și trafic uman.

Radio Chișinău: Sunteți autoarea volumului ”State Property, my cold war memoir” în traducere ”Proprietate de Stat, memoriile războiului meu rece”, o carte care te cutremură și care se citește cu sufletul la gură. E o carte în care sunteți foarte deschisă. Între coperțile ei este loc pentru dezamăgiri, lacrimi, situații în care ați vrut să nu mai luptați pentru această viață și alte momente greu de dus precum un abuz sexual. Puteți să vă referiți puțin la procesul de vindecare?

Mariana Gordan: Teoria e știută, practica e mai grea. Primul lucru- iertarea. Să iertăm pe alții, parcă e mai ușor, să ne iertăm pe noi e mai greu. O prietenă foarte bună, doctorița Carmen Sturza, mi-a spus că ai nevoie de două condiții ca să te faci bine: 1. Să știi că ești bolnav și 2. Să vrei să te faci bine. Când e vorba de boli mentale, nu știm, pentru că ele sunt pe spectrum, sunt griuri fine, suntem într-un ”fuzzy logic” matematic. E foarte greu să tragi o linie. Și atunci trebuie să ne facem intuitiv un fel de autodiagnostic. Să simți, dacă nu ești într-un echilibru, ceva nu e bine. Dacă vrei să bei până să mori, așa m-am gândit eu să mă sinucid, că beau o sticlă de whisky într-o zi și gata, intru în comă alcoolică și mor. Uite că nu am murit. Am intrat în comă alcoolică și auzeam tot ce se întâmplă în jurul meu, doar că eram paralizată. Am învățat ceva din experiența asta. Îți trebuie mai mult curaj să îți iei viața decât să o trăiești. Eu nu puteam să văd o îmbunătățire a lucrurilor, asta este logica neputinței, că nu vezi ieșire. Dacă în viața ta toate merg ca un buldozer care se rostogolește, nu poți să îl oprești, dar ce poți face este, ușor, să îi schimbi direcția. Este foarte greu să știi că ai o problemă. În general, când ești plin de ură, de energie foarte negativă, pesimism, depresie, e clar că nu ești în echilibru. Și atunci, trebuie să îți spui, stai puțin, că eu sunt bolnav, de fapt. Nu sunt bine. Următorul pas este să vrei să te faci bine. Și atunci întrebi la doctor, la prieteni, la preot, oriunde ai tu încredere să te duci și să ceri ajutor. Cerând ajutorul el va veni spre tine, dar trebuie să îl vrei, trebuie să îl cauți.

Radio Chișinău: Reflectând la viața dumneavoastră, în două luntre, cum o descrieți, care ar fi câteva lecții pe care le-ați învățat până acum în Marea Britanie?

Mariana Gordan: Lecția numărul unu, dacă nu vrei să fii dezamăgit nu te aștepta la nimic. De la tine să te aștepți, să-ți asumi responsabilitatea faptelor, a gândurilor, a vorbelor tale. Lumea nu îți datorează nimic. Și să fim foarte atenți la discernământul nostru. E foarte ușor să mergi pe șabloane. Toată lumea vrea certitudini. Numai copiii vor certitudinea că vine Moș Crăciun. Nici ziua de mâine nu e sigură. Tatăl meu la grădiniță m-a învățat filosofia vieții: ce ție nu îți place, altuia nu-i face și cine zice ală e. Dacă vorbește cineva urât, pe el se descrie. Nu trebuie să te simți atacat. Să întorci situația și să spui, eu nu cobor ștacheta. De ce trebuie să ne simțim atacați, insultați, criticați? Mi s-a întâmplat de multe ori să mi se spună de ce nu mă întorc acolo de unde am venit. Și eu i-am spus că nu i-am făcut niciun rău, că el are o prejudecată față de mine și când va afla ce om bun sunt, va fi bucuros să îmi fie prieten și nu dușman. Și pentru că i-am vorbit frumos, omul s-a jenat. Pentru mine acea zi a fost o zi câștigată pentru că m-am împrietenit cu un om care mă percepea ca pe un inamic, sau ca pe un gunoi care vine aici și le poluează atmosfera. Eu zic că așa se schimbă lumea, nu cu bâta, sau dacă cineva m-a insultat să merg și eu și să îi spun da cine se crede. În România, românii vor în vest și tot ce e afară e bun, vin aici și îi aud cum se laudă englezilor, că noi avem tradiție, avem o istorie glorioasă, suntem grozavi, că avem o cultură superioară, avem, avem de toate… Dar atunci de ce nu stăm în țară să ne bucurăm de ele? De ce nu ne facem și noi un brand? Că de fapt câștigul Angliei și al vestului este acest brand. Faimoasa Londră, faimosul Big Ben.

Radio Chișinău: Cum se vede, de aici, felul în care se dezvoltă arta și viața culturală în România?

Mariana Gordan: România este izvorul talentului din lume. În muzică, în poezie, în scris, în absolut tot. În lumea reală a comerțului, cu arta stăm destul de prost, pentru că acolo ajungem să mimăm ce se întâmplă în lume și cel mai mare păcat în artă este aproximația, când mimezi ceva, când nu este real. Autenticul are valoare, adevărul. Persoana care produce arta își pune valoarea. Când mimăm și speculăm și ”împingem limitele”, că asta e acum la modă, e de fapt o luptă cu morile de vânt. Lumea artei mondiale, din vest, a ajuns unde a ajuns prin branding. Ei vând faima. Ca să vinzi faima trebuie să ai șase artiști mari, nu șase milioane. Noi avem șase milioane și toți vor să fie ca cei șase artiști mari. Este absurd. Când știi că îți trebuie doar șase ca să vinzi faima. Până la urmă numai discernământul are valoare. Discernământul descoperă valoarea. Și fără moralitate nu prea văd eu ce valoare să căutăm în lumea asta.

Radio Chișinău: Ce legătură aveți cu stânga Prutului, ați ajuns vreodată dincolo?

Mariana Gordan: Nu am ajuns și tare rău îmi pare. Am o prietenă, Corina, din satul Olănești și aș vrea să mă duc pentru că mama mea locuiește la Băile Olănești. De câte ori mă duc la mama, la Vâlcea, între București și Vâlcea, pe Dealul Negru, la o curbă scrie mare ”Basarabia, pământ românesc” și de câte ori o văd mă dau lacrimile. Chintesența României este în Moldova. Spritul cel mai pur românesc este în Moldova, pe ambele maluri. Ea a fost despărțită, dar Moldova e și dincolo și dincoace de Prut. Cu limba, așa cum e vorbită ea, dulce. Sigur că e o imbecialitate politcă să îi spui ”limba moldovenească”când e limba românească.

Radio Chișinău: Care ar fi mesajul pe care ați vrea să îl transmiteți radioascultătorilor, dar și tuturor basarabenilor?

Mariana Gordan: Să ne ierte, pe toți românii care n-am făcut cât trebuia sau puteam să facem. Eu tare aș vrea să supraviețuim toți, acolo unde suntem. Dacă te aduce norocul și ai un loc de muncă superb, nu da cu piciorul la oportunități, dar nici să dai pasărea din mână pe cea de pe gard fără să știi unde te duci și ce faci. Și mai ales fetele, să nu aibă încredere în oricine. Este foarte serioasă piața de trafic uman, exploatarea abuzivă iar o fată tânără este vulnerabilă și va fi abuzată.

Vă mulțumim!