Josep Borrell: Statele europene vor continua să sprijine Ucraina până la respingerea invaziei rusești, dar și Republica Moldova, pentru a asigura securitatea și integrarea acestora în Uniunea Europeană
-
11 Mai 2023 17:20
Uniunea Europeană va investi în următorii trei ani aproape 70 de miliarde de euro în industria de apărare, ca răspuns la noile amenințări ridicate de Rusia, afirmă șeful diplomației europene, Josep Borrell. Mai mult, statele europene vor continua să sprijine Ucraina până la respingerea invaziei rusești, dar și Republica Moldova, pentru a asigura securitatea și integrarea acestora în Uniunea Europeană, transmite Rador.
Prezent astăzi la Summitul european pe probleme de apărare, șeful diplomației europene a apreciat că, în pofida brutalității cu care se desfășoară războiul din Ucraina, evoluția acestuia arată eșecul militar al Rusiei.
Singura speranță pentru Vladimir Putin este ca Europa și opinia publică europeană să obosească în a susține Ucraina și, tocmai de aceea, liderii internaționali trebuie să continue să explice oamenilor situația din Ucraina, pentru a acoperi manipulările sau ambiguitatea unor entități care sprijină Moscova, subliniază Josep Borrell.
„Putin nu poate câștiga acest război și nu trebuie. Este angajamentul Europei și al întregii lumi libere. Și lumea trebuie să înțeleagă ce se întâmplă acolo. Iar asta este o altă luptă, una diplomatică, la fel de importantă, pentru că oamenii văd unii lideri din lume care au o ambiguitate strategică. Aceștia spun "da, este un război, dar..."; acest dar, această ambiguitate nu există de fapt. Există doar o invazie, o țară care a invadat o alta fără niciun motiv. Sute de oameni sunt omorâți zilnic. Nu există nicio îndoială, niciun "dar" în această chestiune”, a declarat Josep Borrell.