Italia | Liderul catalan Carles Puigdemont se întoarce la Bruxelles, dar va reveni în Italia pentru a fi audiat
-
26 Septembrie 2021 12:04
Fostul lider catalan Carles Puigdemont, eliberat vineri dintr-un penitenciar din Sardinia unde fusese închis joi, a anunțat sâmbătă că va reveni luni în Belgia, dar se va întoarce în Italia la începutul lunii octombrie pentru o audiere privind extrădarea sa, solicitată de autoritățile spaniole, transmite AFP, citat de Agerpres.
"Am de gând să mă întorc luni la Bruxelles pentru că are loc o reuniune a comisiei pentru comerț exterior (a Parlamentului European) din care fac parte", a declarat Carles Puigdemont în cadrul unei conferințe de presă la Alghero, un oraș din Sardinia cu influență culturală catalană.
"Pe 4 octombrie sunt convocat la tribunalul din Sassari (nordul Sardiniei). Chiar voi fi prezent, pentru că m-am prezentat de fiecare dată când am fost convocat de instanțe", a asigurat el.
Puigdemont, în vârstă de 58 de ani, eurodeputat din 2019, a fost arestat joi seara la sosirea pe aeroportul din Alghero, unde urma să participe la festivalul catalan Adifolk. A fost eliberat vineri seară după ce a promis să fie prezent pe 4 octombrie pentru o audiere vizând cererea extrădării sale în Spania.
Justiția spaniolă îl acuză de incitare la revoltă împotriva autorităților statului și deturnare de fonduri publice.
Carles Puigdemont a mai declarat că va continua să călătorească în Europa, sfidând Madridul și mandatul european de arestare care i-au creat în mod constant probleme juridice în Europa de aproape doi ani."Nu vom renunța niciodată și voi continua să călătoresc în Europa", a dat asigurări Puigdemont.
Arestarea și apoi eliberarea sa după 24 de ore de către justiția italiană dau dreptate, în opinia sa, luptei separatiștilor catalani pentru "libertate, democrație, apărarea dreptului la autodeterminare, libertatea de exprimare, libertatea de mișcare".
Potrivit avocatului său italian, Agostinangelo Marras, decizia privind extrădarea sa ar putea dura câteva săptămâni.
Carles Puigdemont a fost arestat pentru prima dată la cererea Spaniei în martie 2018, în Germania, fiind eliberat după câteva zile.
Liderul catalan s-a bucurat o perioadă de timp de imunitate parlamentară, dar Parlamentul European i-a ridicat-o pe 9 martie, după un vot cu o largă majoritate, măsură confirmată pe 30 iulie de Tribunalul Uniunii Europene.
Cu toate acestea, decizia Parlamentului European face obiectul unui recurs, o hotărâre definitivă pe fond urmând să fie pronunțată "la o dată ulterioară". În consecință, avocații liderului catalan consideră că decizia Parlamentului este "suspendată", la fel ca și aplicarea mandatului de arestare, iar clientul lor trebuie să beneficieze în continuare de imunitate.
Tentativa de secesiune a Cataloniei din octombrie 2017 a fost una din cele mai grave crize traversate de Spania de la încheierea dictaturii lui Franco, în 1975.
În pofida interdicției legale, guvernul regional prezidat de Puigdemont a organizat un referendum privind autodeterminarea, care a fost marcat de violențe ale poliției, urmat, la câteva săptămâni, de o declarație de independență, inițiativă moartă în fașă. Madridul a reacționat prin punerea regiunii sub tutelă și arestarea principalilor lideri ai mișcării de independență catalane care nu fugiseră în străinătate.