Astazi vi-l prezentam pe Ion Luca Caragiale, dramaturgul roman nascut pe 13 februarie 1852, in comuna Haimanale, judetul Prahova, Tara Româneasca.

Numele Caragiale este si acum, la un secol si jumatate distanta, sinonimul excelentei ca dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic si ziarist.

Spre deosebire de contemporani precum Eminescu, opera lui Caragiale a avut parte de recunoastere inca din timpul vietii sale, insa drumul sau nu a fost in niciun caz pavat cu flori … Caragiale a fost criticat si desconsiderat in aceeasi masura in care s-a bucurat de succes.

Pana la urma, desi a scris doar noua piese de teatru, faptul ca a reusit sa reflecte cu acuratete realitatile, limbajul si comportamentul românilor l-a facut cel mai apreciat dramaturg al acestei tari, o dovada de netagaduit fiind influenta operei sale asupra altor dramaturgi de impact, precum Eugen Ionesco.

In mod sigur Caragiale nu a fost un om usor de inteles de catre contemporani, cu atat mai putin unul care sa se faca placut.
Activitatea politica l-a pus mai mereu in centrul conflictelor de pe urma carora s-a vazut nevoit sa renunte in timp la tot ce a insemnat cariera pentru el.

Ca director al Teatrului National din Bucuresti a rezistat un singur an, desi beneficia de sprijinul neconditionat al lui Titu Maiorescu.

Ca jurnalist a ales permanent drept arma ironia, o alegere prea putin inteleasa, care a lasat societatii din epoca impresia unui ziarist alunecos ce-si urmareste mai degraba propriile interese decat indreptarea relelor ce-l deranjeaza.

Prea tarziu fostii colegi din Junimea au inteles ca, spre deosebire de Eminescu de exemplu, care vedea în gazetarie o misiune civica directa, Caragiale si-a asumat gazetaria ca pe o pedagogie cumulativa care, prin prezentarea taioasa a aspectului social bolnav, lupta in propriu-i fel pentru îndreptarea tuturor relelor.

Desi nu a avut parte de soarta dramatica a lui Eminescu, Caragiale nu a fost nici el un invingator deplin…
Drumul romanului ce se tragea din neamuri grecesti a cunoscut permanenta sinusoida a destinelor balcanice care alterneaza permanent intre repere antagonice.

Ion Luca a reusit ca jurnalist, politician, scriitor, poet si afacerist in aceeasi masura in care a cunoscut amarul esecului in aproape toate activitatile sale.

Poate tocmai de aceea nu doar o data Caragiale a cochetat cu ideea exilului. Fie ca era vorba de Brasov, de Sibiu, ori de Berlinul in care a si incetat din viata, cel mai mare dramaturg roman a simtit permanent nevoia de a fugi din calea societatii pe care o viata intreaga a satirizat-o.

Nu a considerat asta o infrangere…a fost doar realitatea ironica a vietii sale…sa incerci, sa fii pe punctul sa reusesti si sa te retragi.

Aici gasim de fapt genialitatea lui Caragiale, in transpunerea clinica a vietii in arta. Sa nu fii niciodata Cezar pana la capat, sa ramai doar purtator al unei scrisori pierdute, doar revolutionar al unei lupte ce nu se poarta, sa simti permanent ca poti reusi insa mai tot timpul sa rasune in urma personajului tau doar rasul publicului incantat de un destin tragicomic.

Ca epitaf ramas posteritatii sunt gandurile lui Titu Maiorescu, protectorul si indrumatorul sau multa vreme, cel care ii scria lui Duiliu Zamfirescu: „Caragiale reprezinta cea mai interesanta simbioza dintre o mare inteligenta si nestatornicia unui caracter dificil si imprevizibil”…

Sursa: eualegromania.ro