Ion Chicu, depre Ziua Independenței și a Limbii române: Anul acesta nu vom putea desfășura aceste evenimente cu prezența oamenilor

  • 27 Iulie 2020 12:41
Ion Chicu, depre Ziua Independenței și a Limbii române: Anul acesta nu vom putea desfășura aceste evenimente cu prezența oamenilor

Din cauza pandemiei de coronavirus, Ziua Independenței și a Limbii Române în acest an nu vor fi sărbătorite. Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta a comunicat prim-ministrul Ion Chicu luni dimineață, după întâlnirea săptămânală cu Președintele și președinta Parlamentului.

 

"Din păcate, anul acesta nu vom putea desfășura acele evenimente frumoase cu prezența oamenilor. Vor fi mai multe evenimente culturale, dar televizate. În acest an vom avea o ceremonie foarte restrânsă de premiere a laureaților Premiului Național", a spus Chicu.

El a menționat că "în lume, în țările europene, în regiune și în Moldova, situația cu răspândirea coronavirusului rămâne dificilă".

"Săptămâna trecută, pentru prima dată în ultimele patru săptămâni, am înregistrat o creștere în comparație cu săptămâna precedentă. Tendința descendentă a morbidității, care a durat trei săptămâni, a fost întreruptă", a subliniat premierul.

El a amintit că, la ședința de vineri, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis extinderea restricțiilor actuale până la 31 august.

"Restricțiile se mențin. Rog cetățenii și mai ales politicienii care continuă să facă politică obraznică pe această temă, să manifeste maximă responsabilitate. Altfel, aceste restricții nu vor fi posibil de ridicat, mai rău, ar putea fi introduse unele care au fost până la 15 mai", a spus Chicu.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
19,4
Nori împrăștiați
Umiditate:72 %
Vint:5,66 m/s
Fri
11
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău