Întrevedere dintre Maia Sandu și președintele Parlamentului European, David Sassoli: UE a fost susținătorul constant al R. Moldova și a sprijinit lupta împotriva corupției
-
19 Ianuarie 2021 15:30
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu președintele Parlamentului European David Sassoli. În cadrul întâlnirii de la Bruxelles, Maia Sandu a apreciat faptul că parlamentarii europeni au fost susținători constanți ai Republicii Moldova și că membrii forului legislativ al UE au promovat timp de mai mulți ani, în o manieră consecventă, o politică mai ambițioasă față de Republica Moldova și au sprijinit lupta împotriva corupției și consolidarea statului de drept.
Maia Sandu a vorbit despre prioritățile în mandatul său de președintă - lupta împotriva corupției, accelerarea accesului la vaccinul anti-Covid-19 pentru medici și lucrătorii medicali din prima linie, obținerea unui sprijin pentru agricultorii afectați de secetă și pentru întreprinderile mici și mijlocii din R. Moldova.
Un subiect aparte al discuțiilor dintre cei doi oficiali a fost modul în care UE poate contribui la dezvoltarea locală, prin susținerea programelor la nivel de comunități.
Maia Sandu și David Sassoli au discutat și despre evoluțiile politice de la Chișinău, reformele de pe agenda europeană a R. Moldova și oportunitățile de colaborare cu Parlamentul European pe dimensiunea parlamentară.