Maria Pilchin își face debutul editorial în 2013, publicând „De mână cu Marele Joker”. Foarte activă, pe lângă activitatea de bibliotecar, Maria face critică de teatru, critică de carte, având și o activitate publicistică intensă: „Poeme pentru Ivan Gogh, „Praguri critice, critică și eseu literar”, Iași, „Zarathustra e femeie”, „Poezie, eros și putere”. Cea mai recentă este „Tu ești rusul cel bun”. Este autoare a trei manuale de literatură universală pentru școala națională și cea alolingvă. Totodată, autoare a peste 100 de articole, studii și eseuri literare. În interviul acordat pentru Radio Chișinău, Maria Pilchin vorbește despre carte și rolul cititului în cotidian. Totodată, ea ne explică de ce e bine să citim cărți bune în perioade de tranziție:

Maria Pilchin: Vara aduce un tip de lectură specific – lectura de vacanță pentru elevi și studenți pentru că are o recomandare din partea profesoarei lui, și mi se pare binevenită o astfel de lectură, care disciplinează, organizează, chiar dacă cineva ar putea reproșa că lectura obligatorie este ca și dragostea obligatorie. Totuși lectura are nevoie de o anumită disciplină care să fie cultivată la o anumită vârstă, și acest lucru se întâmplă.

Sunt oameni care citesc o carte pe an, alții pe perioada vacanțelor, și alții constant, cum ați spus, A citi cu un prieten este o soluție? Mai pot fi găsite cluburile de cărți unde se pot discuta despre cele citite?

Da, cluburile de cărți există și la bibliotecile publice, noi, la biblioteca municipală avem câteva. Există cluburi cu întruniri în seriale, cu ședințe sporadice, să știți că sunt și alte persoane care vor să organizeze astfel de cluburi, întâlniri cu autorul, ceea ce mă face să cred că există această cerere și ofertă pe piața cărții. Când spun „piața cărții” nu mă refer doar la librării și edituri, pentru că și instituțiile culturale participă în această horă a pieței cărții, chiar dacă noi nu percepem bani pentru cărțile noastre, abonamentul la bibliotecă fiind gratuit, dar ne batem pentru atenția publicului. Știți, că astăzi trăim într-o economie a atenției, și această atenție trebuie cumpărată, fidelizată. Și atunci mă întorc la întrebarea Dvs că sunt oameni care citesc o carte pe an, anume acel personaj este prețios și tentant – ceva s-a întâmplat într-o verigă a formării lui, fie vorba de școală, familie, nu știu – comunitate culturală, poate. Eu cred că anume acest om trebuie de adus spre carte. Să știți că lectura se învață de la cel de alături.

Despre acest fapt am vrut să vă întreb: Ce facem în situația când nu ne place să citim? Cum prindem gustul cititului?

Să știți că în marketing există noțiunea de „grup de referință” sau o comunitate care pedalează pe sentimentul de apartenență unui grup Și iată în momentul când o persoană nu citește, nimerește într-un grup, fie că e vorba de o clasă, o gașcă de adolescenți, sau un grup elitist, într-o redacție de exemplu, patru prietene care ies la o cafea și discută despre o carte pe care o citesc pe parcursul a două săptămâni. Iată anume grație acestui grup de apartenență lectura este îndrăgită și de cei mai pasivi, sau care nu au gustat încă din acest fior. Pentru că lectura, din momentul când începe să îți placă, există un soi de dependență. Atunci când celebritățile  vor citi, oamenii noștri de afaceri  vor citi, oamenii noștri politici vor citi, nu doar oamenii de litere vor citi, atunci va citi întreaga societate, pentru că mesajul pe care îl va transmite comunitatea înseamnă unul de apartenență.

Noi și avem această expresie utilizată „Nu ai carte, nu ai parte. Dar au fost și situații când prin diplome false s-au ajuns în posturi înalte

Ajung, dar vedeți că până la urmă nimic nu este mai oribil decât această situație, în care ești descoperit și dat în vileag, și anume aceasta este o lecție nu doar pentru acea persoană, dar și pentru toți cei care asistă la acest spectacol a defăimării. Și atunci un copil deștept devine atent și nu își dorește o diplomă falsă. Eu pot să vă mărturisesc că toți banii pe care i-am făcut la viața mea au venit datorită faptul că am învățat și știam să scriu corect. O mare problemă pe piața muncii de acum este că foarte multă lume nu știe să scrie corect, și atunci angajatorii devin foarte atent cu cei care știu să scrie un text. Dar ca să faci un text, trebuie să înghiți foarte multe texte.

Vorbim și de accesul la biblioteci, librării. Lipsa de interes pentru cărți ar duce la o reîntoarcere la analfabetism? Și cum se poate stagna acest fenomen dacă este în creștere? Dvs ați vorbit tocmai acum despre o carență a cititului care se manifestă prin scris sau prin atitudine profesională.

Să știți că și bibliotecarii, și literații, și cercetătorii în domeniul lecturii trag alarma pentru că există un soi de analfabetism funcțional. Copiii, adolescenții știu să citească, dar nu sunt capabili să înțeleagă ce au citit. Adică nu e suficient să poți să citești, e foarte important să înțelegi, să aplici ce ai citit. De aceea instituțiile culturale și educaționale se orientează anume spre ceea ce numim literația – cultivarea, educarea competențelor de înțelegere, și de integrare a informației pe care o percepi dintr-un text într-un sistem de concepte, idei și valori. În acest sens spun că și școala, și biblioteca, dar volens nolens începe din familie, pentru că de acolo copilul vede ce face mama, ce face tata, bunicii. Toate aceste componente din societatea noastră contribuie la formarea personalități. Și atunci cu nivelul preșcolar îi învățăm să scrie, să scrie corect, să citească, să citească corect.

Cu situația din regiune regiune, cu ceea ce întâmplă în Moldova, cât de benefic ar fi cititul?

Ar fi foarte benefic. Și cel mai lesne este să vii cu propriul exemplu. Eu am crescut într-o familie monoparentală, pe mine m-a crescut mama, și nu întotdeauna și-a putut permite să îmi cumpere toate cărțile pe care le vreau eu. Dar am fost din totdeauna bună prietenă cu biblioteca comunitară, biblioteca școlii – am împrumutat și am citit. M-au împrumutat profesorii, colegii, prietenii. Acest lucru m-a ajutat să mă integrez într-o societate care anume trecea atunci prin asemenea situații de turbulențe, probleme de tranziție. Anii 2000, eu eram studentă, noi nu ne permiteam să cumpărăm cărțile, stăteam la biblioteci ore în șir să ne pregătim. Cel mai ieftin bilet de călătorie este cardul de acces la bibliotecă – pentru că e gratuit. Când îl pierzi, plătești 15 lei ac să îl refaci, dar împrumuți și citești cărți gratuite. Nu e un argument momentul economic. Mai ales este de „unde se îndreaptă atenția noastră”, spre televizor, spre rețelele de socializare, spre youtube, și iată aici, noi cei care promovăm carte, trebuie să venim cu acele conținuturi, de a pune în fața publicului acele coperte, acele cărți, acei autori, care să le capteze atenția.