Fiecare popor reprezintă o valoare unică în lume, prin cultura sa irepetabilă, spunea poetul Lucian Blaga. Cultura include în sine nu numai literatura, filosofia, ci întreaga zestre de tradiții, obiceiuri, gesturi, ce se referă și la viața de zi cu zi a reprezentanților unei națiuni. Un specific aparte al culturii românești îl imprimă creștinismul răsăritean, numit ortodox. Limba română se naște anume ca un vehicul de propagare a textelor acestui cult, reprezentativ pentru poporul român, susține istoricul Petre Guran.

Cunoașterea și protejarea acestor valori este dreptul fiecărui reprezentant al acestei culturi, nu numai poeți, scriitor, dar și oameni simpli și se realizează prin trăirea acestor valori. Omul premodern avea o cultură specifică, care era integrată și cuprindea într-un tot întreg toate sferele vieții - cea religioasă, juridică, privată, etc. Și acea cultură, precum stabilește știința de azi, nu era mai prejos de cultura omului modern. De multe ori se constată că civilizațiile care nu aveau nici scris, dețineau  o cultură orală foarte bogată, explică Petre Guran:

"Dacă ne întoarcem puțin în trecut și vedem cum s-au născut culturile naționale, culturile locale, vom observa că omul din epocile premoderne trăiește într-un univers integrat. Noi trăim într-un univers mental scindat, sau împărțit pe sfere. Noi, modernii - adică omul european modern, de la Renaștere încoace - am inventat o sferă privată și o sferă publică, norme ale unei comunități mai mari, versus norme familiale, ale unei comunități mai mici. Aici este imensa eroare, pe care a făcut-o omul modern de la Renaștere încoace - să disprețuiască culturile vechi, orale. Or, noi astăzi constatăm - constatăm științific, cercetând - că ele pot să fie foarte sofisticate și că reprezentanții acestor culturi pot să știe pe dinafară lucruri pe care noi astăzi nici nu ni le putem închipui. Dau exemplul lui Julien Sorel, din "Roșu și Negru", a lui Stendhal, care învățase pe dinafară Biblia. Or, noi, majoritatea românilor, nu știm "Luceafărul" pe dinafară! Deci, descoperim astăzi, că o cultură premodernă orală, poate să fie un sistem foarte complex. Ceea ce istoricul de azi arată, este că ideea marxistă, hegeliană, a progresului este din punct de vedere al analizei istorice falsă.  

Sistemul ăsta integrat al omului, în care normele pătrund în fiecare gest al nostru, l-a descris Mircea Eliade prin conceptul de Homo religiosus. Omul, care dă un sens mai înalt fiecărui aspect al vieții sale cotidiene, a ceea ce ni se pare în viața noastră fără importanță - trezitul, mâncatul relațiile amoroase, procreația”, a menționat Petre Guran.

Culturile naționale din Europa, inclusiv cea românească, au păstrat ceva din acele vechi culturi integrate, specifice omului premodern, având o bază filosofico-literară comună - cea greco-latină. Cei trei factori care au fost hotărâtori în crearea culturilor naționale europene, ce apar după Renaștere,  sunt, pe lângă acel element comun, greco-latin, elementele locale ce vin din lumea germanică, celtică, etruscă, dacică și creștinismul - de limbă latină, greacă și slavă.  Acesta din urmă este factorul determinant al diferențelor culturale, constată P. Guran:

"Culturile naționale au preluat ceva din cultura satului premodern, le-au transformat, le-au dat cumva prin făina unei culturi mai înalte. De aici apare paradoxul ăsta, mai ales în Europa, unde avem o bază filosofico-literară, care este comună tuturor culturilor naționale din Europa. Toți gândim, scriem, într-un anumit fel. Fiindcă la un moment dat, toți oamenii învățau din Aristotel, îl citeau pe Platon, citeau tragicii greci. Și lucrurile astea s-au transmis. Chiar dacă astăzi, din păcate, nu mai citim, nici la școală, puțini dintre noi le mai citesc după aceea, operele tragicilor greci, sau ale filosofilor antici. Totuși, modul lor de gândire, limbajul lor, marile idei pe care le-au pus în circulație, continuă să funcționeze în culturile noastre. Deci, dintr-un anumit punct de vedere, culturile naționale europene, au toate aceeași bază.

Acolo unde ele s-au diferențiat, este unde local, ele au introdus în platforma asta culturală comună, greco-latină a antichității, diverse elemente locale. Fie din lumea germanică, în nordul Europei, din lumea celtică, în vestul Europei, din lumea etruscă și pre-romană, în Italia, din lumea slavă, în Estul Europei. Și după aceea, un factor foarte important, în diferențierile locale l-a jucat evoluția creștinismului, în primul rând cu cele două variante ale sale majore - creștinismul de limbă latină și creștinismul de limbă greacă, la care la un moment dat s-a adăugat, creștinismul de limbă slavă. Aceste trei limbi, au fost un factor de diferențiere culturală", explică istoricul.

Cultura română  în sens modern apare în sec. XVI, când se creează limba română oficială - deoarece mai devreme drept limbă oficială era folosită latina. Și apare ca modalitate de promovare a textelor sacre, în contextul influenței religiilor reformatoare ce veneau din Occident.

 "Prima imagine a constituirii culturii române o avem în secolul 16 - când limba română se naște ca vehicul de propagare în limbile vernaculare în contextul reformelor, sub influenta reformei occidentale - a luteranismului, calvinismului, etc., care fac ca în mod special în Transilvania să avem acest fenomen al traducerilor textelor sacre - în primul rând Psaltirea, Evangheliile, cărți de rugăciuni din latină, sau din greacă. Și au început să creeze limba română în felul acesta. Prin cercetare, ne dăm seama că limba protoromână a existat și înainte de aceasta în spațiile locuite de români. Eu sunt de părerea că a existat și o Liturghie în limba protoromână încă în sec. 12-13. Aceasta a dispărut și a fost înlocuită de o liturghie în limba slavă, dintr-un motiv că pe care, ca și istoric îl identific de opțiune geo-politică, între Occident și Orient.

Secolul 17 este o poză determinantă, de fapt creatoare a culturii naționale române. Atunci constatăm un efort conjugat al societăților din Țara Românească și din Țara Moldovei, de a traduce din literatura religioasă și juridică de expresie slavonă în limba română, folosind deja limba creată în Transilvania, prin traducerile anterioare. Acest efort se face la curtea lui Matei Basarab și Vasile Lupu. Două figuri politice și culturale, care sunt determinante în nașterea limbii românești. Fără ei nu ne putem închipui limba română.", spune P. Guran.

Secolul 20, perioada de totalitarism, a marcat în mare măsură cultura românească, prin distrugerea elitelor culturale, a tradițiilor și a acelui homo religiosus, caracteristic culturii românești. Are loc, în perioada comunistă, printr-o violență fără precedent în istoria omenirii, crearea unei mentalități noi, a omului fără rădăcini. În mare parte, trăim astăzi sub influența acelei ideologii, iar perioada ce a urmat, a secularizării, este caracterizată de Petre Guran ca un comunism mai blând. În mare parte astăzi suntem guvernați de urmașii acelei elite, consideră istoricul.

"Eu cunoscusem, încă aflându-mă la Chișinău, pe un domn din familia Cantacuzino (o veche viță românească), care de la 15 ani a tot stat prin lagăre, în Siberia. Abia prin anii 80 i s-a dat voie să se reîntoarcă la Chișinău. Era o branșă a familiei Cantacuzino, se numea Pavel Cantacuzin. De altfel soția lui, Irina Cantacuzin, cred că a trăit până recent și a donat arhiva pe care o aveau Muzeului de Istorie de la Chișinău. Ei sunt singurii reprezentanți ai elitelor pe care îi știu că au supraviețuit. Într-un sens doar biologic, căci au trăit ca proletari în lagăr, apoi ca proletari într-un bloc sovietic din Chișinău. Revoluția bolșevică este singurul caz din istorie, când se schimbă radical elita conducătoare, în toate celelalte cazuri elita se adaptează la noile cerințe ideologice. Și ceea ce constatăm în postcomunist, este acest fenomen de adaptare", menționează P. Guran.

Revenirea la cultura națională, care constă în revenirea la tradițiile autentice ale acestui popor, înseamnă trăirea acelor tradiții, înseamnă educarea copiilor, a viitoarelor generații în spiritul lor, iar menținerea culturii naționale în diaspore înseamnă în primul rând solidaritate, menționează Petre Guran, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est European al Academiei Române, fost director al ICR Chișinău în perioada 2010-2012.

Dialogul integral realizat de Alina Rusu.cu Petre Guran despre Cum se naște și cum piere o cultură națională îl puteți asculta în fișierul audio.