INTERVIU | Nathalie Loiseau, șefa Comisiei PE pentru Scutul European al Democrației: „Voi cere Comisiei Europene să includă Republica Moldova în lupta cu dezinformarea online”
-
29 Mai 09:45
Uniunea Europeană trebuie să includă Republica Moldova în dialogul cu marile platforme digitale pentru a combate dezinformarea și ingerințele străine, a declarat președinta Comisiei speciale a Parlamentului European pentru Scutul european al democrației, Nathalie Loiseau, într-un interviu acordat postului Radio Chișinău.
„Voi reveni la Bruxelles și voi cere Comisiei Europene ca Republica Moldova să fie tratată la fel ca statele membre în ceea ce privește moderarea conținutului online, combaterea manipulării algoritmice și eliminarea conturilor false”, a spus Loiseau. Ea a avertizat că platformele digitale protejează „libertatea de manipulare”, sub pretextul libertății de exprimare.
Nathalie Loiseau a apreciat reziliența R. Moldova în fața propagandei și a atacurilor hibride, menționând că experiența țării poate contribui la eforturile UE de combatere a propagandei la nivel european. Ea a reiterat importanța unei prese independente, a unei societăți civile active și a transparenței în procesul electoral.
În mesajul său către cetățeni, Nathalie Loiseau a afirmat că „Europa își dorește Moldova în UE” și a încurajat moldovenii să nu cedeze în fața dezinformării. „Calea europeană aduce libertate, diversitate și prosperitate”, a spus ea.
------
Radio Chișinău: Doamnă președintă, în contextul alegerilor parlamentare care urmează în această toamnă în Republica Moldova, ce tip concret de sprijin sau protecție poate oferi Uniunea Europeană pentru a preveni ingerințele străine și dezinformarea, în special pe platformele online?
Nathalie Loiseau: Am venit în Moldova pentru că ne pasă foarte mult de ceea ce se întâmplă într-o țară aflată pe calea integrării europene și, totodată, pe prima linie în fața atacurilor hibride agresive ale Rusiei. Trebuie să fim prezenți pentru a susține independența și libertatea moldovenilor, pentru ca aceștia să-și poată face o alegere informată și să nu fie manipulați din exterior. Avem o misiune de parteneriat a UE în Moldova care ajută autoritățile moldovenești să analizeze amenințările hibride și să aibă o imagine clară a ceea ce se întâmplă. Oferim echipamente, instruire, astfel încât autoritățile să poată face față acestor amenințări hibride. De asemenea, cooperăm în combaterea finanțării ilegale a ingerințelor străine – atât cu UE, cât și cu statele membre. Respectăm independența și alegerile moldovenilor. Nu vrem să impunem nimic, dar nici nu vrem ca altcineva – cum ar fi Rusia – să impună ceva Moldovei.
Radio Chișinău: Pentru că platformele online joacă un rol dublu – atât în susținerea discursului democratic, cât și în răspândirea dezinformării – ce soluții propune Comisia Specială pentru ca UE să sprijine autoritățile moldovenești în contracararea narațiunilor ostile, fără a submina libertatea de exprimare?
Nathalie Loiseau: Aveți dreptate că uneori platformele online subminează libertatea de exprimare. Pretind că o protejează, dar de fapt protejează libertatea de manipulare. Ceea ce este ilegal offline trebuie să fie ilegal și online. Fiecare țară este considerată „mică” de către aceste platforme, dar când UE este interlocutorul, platformele trebuie să țină cont. Voi reveni la Bruxelles și voi cere Comisiei Europene ca, în dialogul pe care îl are cu platformele, să includă Moldova – să ceară moderarea conținutului, eliminarea conținutului ilegal și dăunător, combaterea conturilor false și a manipulării artificiale prin algoritmi – la fel cum se face în Uniunea Europeană.
Radio Chișinău: Având în vedere că R. Moldova nu este stat membru UE, dar are o cale europeană clară și un parteneriat solid cu instituțiile europene, în ce măsură poate fi inclusă în inițiativele UE pentru monitorizarea și combaterea influenței străine?
Nathalie Loiseau: Să o spun așa: e un drum cu două sensuri. Sunt multe lecții pe care le putem învăța din reziliența Moldovei în fața atacurilor hibride. Ați trecut prin multe și ați câștigat unele bătălii. Ați fost buni în a expune realitatea finanțărilor ilegale și a rețelelor care primeau bani din exterior. Ați arătat că în aceste ingerințe sunt implicate atât actori statali, cât și rețele criminale. Avem de învățat din experiența voastră, dar și de colaborat, pentru că mesajele de manipulare informațională sunt adesea aceleași în diverse regiuni ale Europei. De exemplu, valorile așa-zis tradiționale ale familiei – și eu țin la aceste valori, sunt mamă a patru copii și bunică, deci îmi sunt dragi. Ele sunt respectate în UE, dar propaganda rusă pretinde că UE le subminează.
Radio Chișinău: Ce poate face la rândul său R. Moldova pentru a-și proteja democrația de presiunile constante ale Federației Ruse?
Nathalie Loiseau: Protejarea democrației înseamnă mai multe lucruri: integritatea alegerilor – să nu existe finanțări ilegale pentru candidați sau partide, iar aici putem coopera pentru a combate aceste rețele și grupuri criminale. Securitatea cibernetică a procesului electoral trebuie protejată – și aici oferim sprijin. Transparența alegerilor este asigurată și prin misiunile de observare. O democrație puternică înseamnă și presă independentă puternică. Trebuie să ne asigurăm că presa independentă are un model economic sustenabil și că sunt disponibile instrumente de verificare a faptelor, pentru a contracara informațiile false. E nevoie și de o societate civilă activă – e un efort al întregii societăți. Republica Moldova înțelege acest lucru. Dar avem responsabilitatea de a sprijini Moldova în toate aceste direcții, inclusiv să ajungem la oamenii de rând, pentru ca ei să nu fie inundați doar de dezinformare, ci să aibă și alte perspective. În cele din urmă, doar așa pot face o alegere liberă.
Radio Chișinău: În final, ce mesaj aveți pentru cetățenii Moldovei acum, când propaganda străină încearcă să-i facă să-și piardă încrederea în drumul european al țării?
Nathalie Loiseau: Europenii își doresc Moldova în Uniunea Europeană. Este o onoare să avem o țară terță care vrea să adere. E un privilegiu – și suntem mai puternici împreună. Am reușit să integrăm state membre foarte diferite. Eu provin dintr-o țară fondatoare a UE, dar am integrat statele baltice, foste republici sovietice, am integrat Croația și Slovenia – foste părți din fosta Iugoslavie. Și a mers bine – în beneficiul acestor țări. România de azi nu mai arată ca România de acum 20 de ani. Calea europeană înseamnă libertate, diversitate și prosperitate.
Un interviu realizat de Ala Boțan.

