Indonezia | Cutremur de 6,4 în Sumatra, fără risc de tsunami
-
13 August 2017 11:17
Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade pe Richter s-a produs duminică în insula indoneziană Sumatra, potrivit Institutului american de geofizică (USGS) care a eliminat riscul de tsunami, transmite Agerpres.
Cutremurul de pământ a avut loc la 10:08 ora locală (03:08 GMT), la 73 km vest de Bengkulu, o localitate situată pe coasta de sud-vest a insulei, informează USGS.
"Seismul a fost destul de puternic și la mică adâncime. A fost resimțit până la Padang, în vestul Sumatrei. Dar nu există risc de tsunami", a declarat AFP, Mochammad Riyadi, de la Agenția indoneziană de geofizică.
Deocamdată nu există informații privind victime sau pagube materiale.
Indonezia este situată pe așa numitul "cerc de foc a Pacificului", unde coliziuneaa plăcilor tectonice provoacă seisme frecvente și o importantă activitate vulcanică.
Cutremurul care a avut loc în provincia indoneziană Aceh, în decembrie 2016, s-a soldat cu moartea a peste 100 de persoane.