Incendiul de pe feribotul din Grecia: Vasul arde în continuare. 12 pasageri sunt dați în continuare dispăruți
-
19 Februarie 2022 15:59
Douăsprezece persoane sunt încă dispărute, după ce un incendiu a cuprins un feribot care naviga din Grecia către Italia vineri dimineața, au declarat sâmbătă autoritățile elene, în timp ce pompierii se luptau în continuare pentru a controla flăcările, relatează Reuters.
Pasagerii dispăruți sunt din Bulgaria, Grecia, Turcia și Lituania, a spus paza de coastă elenă, potrivit HotNews.ro.
„Focul încă arde și navele de stingere a incendiilor au încercat să-l stingă”, a declarat sâmbătă ministrul transporturilor maritime, Giannis Plakiotakis, la televiziunea Skai.
Imagini aeriene difuzate vineri de paza de coastă grecească au arătat șiruri de camioane arse pe puntea înnegrită, după ce flăcările au măturat nava, deținută de Grimaldi Lines.
Vineri seara, echipajele grecești au salvat două persoane, un bulgar și un cetățean afgan, care nu se aflau pe lista oficială a persoanelor dispărute. Aceștia au fost duși la spitalul din Corfu, a spus compania într-un comunicat.
Ministerul bulgar de externe a declarat că la bord se aflau 127 dintre cetățenii săi.
Ancheta autorităților elene cu privire la incendiu abia a început, dar presa scrie că sursa focului ar putea fi un camion care se afla în cală, potrivit News.ro.
Căpitanul vasului și doi mecanici sunt audiați, sâmbătă, de procurori.