Încă un cetățean turc a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul R.Moldova și a fost trimis în țara de origine
-
13 Septembrie 2018 11:15
Un cetățean turc a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova și a fost trimis în țara de origine, informează Serviciul de Informații și Securitate.
Un comunicat al SIS anunță că cetățeanul respectiv ”realiza acțiuni de justificare și propagare a viziunilor radicale”, fără a explica mai exact ce înseamnă acest lucru.
SIS informează că cetățeanul străin a fost declarat indezirabil pentru o perioada de 5 ani, din raționamente de securitate națională, și a fost trimis către țara de origine, dar nu precizează dacă este vorba despre expulzare sau extrădare.
Amintim că alți 7 cetățeni turci, angajați ai rețelei de licee Orizont, au fost expulzați de SIS la 6 septembrie 2018, pentru că ar face parte dintr-o grupare islamistă. Acțiunea de expulzare a fost criticată de societatea civilă, care a atras atenția că s-au încălcat în mod flagrant drepturile omului. Presa a scris că cetățenii turci au ajuns în închisorile din Turcia.