Încă un bărbat din Transnistria, reținut în cazul camionului cu arme de război
-
21 Noiembrie 15:26
Încă o persoană a fost reținută în cazul camionului cu armament descoperit la punctul de trecere Albița–Leușeni, numărul suspecților ajungând la trei. Toți sunt originari din regiunea transnistreană, a anunțat președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, Lilian Carp. În România, DIICOT a dispus reținerea șoferului și solicită arest preventiv pentru 30 de zile.
Lilian Carp a declarat pentru Radio Chișinău, după ce inițial fuseseră reținute două persoane, autoritățile au identificat și un al treilea suspect. Potrivit acestuia, investigația se desfășoară în paralel atât în România, cât și în Republica Moldova, întrucât punctul de control comun este amplasat pe teritoriul românesc, iar scanarea vehiculelor se realizează de partea română.
Cei trei reținuți până în acest moment sunt din Chișinău și aveau următoarele roluri în schema de contrabandă:
• conducătorul întreprinderii care a comandat transportarea mărfii (a treia persoană reținută);
• conducătorul companiei de transport;
• brokerul.
În ceea ce îl privește pe șoferul camionului, cetățean al Republicii Moldova, acesta a fost reținut de autoritățile din România, care au ridicat și marfa de contrabandă.
Reamintim că ieri, 20 noiembrie, ofițerii Serviciului Vamal, INI, IGPF și procurorii specializați ai PCCOCS au anunțat despre reținerea a două persoane, printre care și șoferul camionului care transporta contrabanda la ieșirea din Republica Moldova.
Seara aceleiași zile au avut loc percheziții, în urma cărora oamenii legii au stabilit că marfa de contrabandă a fost încărcată în camion în municipiul Chișinău.
Urmărirea penală continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Autoritățile urmează să comunice și alte detalii pe parcurs.

