Încă o inițiativă „marca” Dodon, în confruntarea cu România: o comisie de „expertiză istorică”

  • 23 Ianuarie 2017 18:16
Încă o inițiativă „marca” Dodon, în confruntarea cu România: o comisie de „expertiză istorică”

Președintele Igor Dodon a propus crearea unei comisii de expertiză istorică. Aceasta urmează să se întrunească lunar pentru a propune și dezbate diferite proiecte și programe în domeniu.

Comisia își va desfășura activitatea în cadrul Consiliului Societății Civile pe lângă președinte, transmite IPN.

Președinția anunță că propunerea a fost lansată în cadrul unei ședințe de lucru la tema „Semnificația marilor evenimente istorice întru consolidarea statalității Republicii Moldova”. În cadrul ședinței, la care au participat istoricii și experți din mediul academic, au fost puse în discuție mai multe subiecte legate de importanța evenimentelor din trecutul Moldovei, dar și acțiunilor care se impun în vederea consolidării statalității și identității moldovenești.

Președintele a reiterat necesitatea studierii istoriei Moldovei în curricula școlară.

Solicitat de IPN, purtătorul de cuvânt al șefului statului, Ion Ceban, a declarat că asupra procedurii de selectarea a membrilor comisiei, Președinția „se va determina în scurt timp și o va anunța”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:2,57 m/s
Sat
4
Sun
5
Mon
4
Tue
4
Wed
4

Ultimele știri

Maia Sandu a transmis un mesaj de felicitare diplomaților, cu ocazia zilei lor profesionale: „Diplomația Republicii Moldova a adus rezultate tangibile pentru oameni”

CSE facilitează procesul de obținere a avizelor de racordare pentru deținătorii de centrale electrice regenerabile

Mihai Popșoi a participat la Summitul „Ucraina – Europa de Sud-Est”, unde a fost adoptată o declarație comună privind sprijinul pentru Ucraina și condamnarea agresiunii rusești (FOTO)

Maia Sandu a avut o întrevedere cu Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați. Mențiunea de Onoare al Premiului Nansen pentru Refugiați, transmisă Președinției

„Nu contează de unde să vină lumina, de dincoace sau de dincolo de Nistru – important lumină să fie”. Locuitorii din Varnița, Copanca și Fârlădeni, din Zona de Securitate, în fața crizei energetice (FOTO)

Mihai Popșoi și omologul său ucrainean Andrii Sybiha au comemorat eroii căzuți pentru libertatea Ucrainei, la Kiev

VIDEO | Oleg Serebrian, mesaj adresat cetățenilor din Zona de Securitate: „Nu există cale înapoi, nu vă lăsați seduși de promisiuni privind gaz ieftin și curent electric gratuit. Noi vrem să vă ajutăm”

Zeci de centre de înaltă performanță vor oferi analize complexe în 2025, anunță CNAM

Producția de automobile din România a înregistrat un nou record în anul 2024

Krasnoselski cere intervenția Maiei Sandu în reluarea furnizării gazelor în stânga Nistrului. Care este răspunsul Președinției

Arhivă Radio Chișinău