Codul galben de pericol de incendiu a fost prelungit până la 2 august
-
26 Iulie 18:15
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a prelungit până pe 2 august inclusiv Codul galben de pericol excepțional de incendiu, transmite MOLDPRES.
Conform meteorologilor, până la această dată, în țară se va menține pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural și amenințare de incendiu al fâșiilor forestiere și al culturilor agricole.
La rândul lor, salvatorii și silvicultorii avertizează că este posibilă aprinderea terenurilor agricole, a depozitelor de furaje, zonelor cu vegetație forestieră, locuințelor și anexelor gospodărești.
Serviciile respective cer populației să evite utilizarea focului deschis în apropierea locuințelor, anexelor gospodărești și a depozitelor de furaje, pe terenuri acoperite de vegetație uscată, mai ales atunci când sunt situate în apropiere de păduri, plantații sau obiective cu risc ridicat de incendiu. Totodată, este recomandată restricționarea efectuării lucrărilor care creează condiții favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanțe volatile sau supraîncălziri excesive.
Potrivit SHS, în următoarele zile, pe întreg teritoriul țării se așteaptă valori termice de până la 32 de grade Celsius, cu cer variabil, pe alocuri ploi cu descărcări electrice.