În vizită în Turcia, Angela Merkel îi mulțumește lui Erdogan pentru colaborare, fără a omite criticile

  • 16 Octombrie 2021 18:13
În vizită în Turcia, Angela Merkel îi mulțumește lui Erdogan pentru colaborare, fără a omite criticile

Cancelarul german Angela Merkel, aflată în vizită de rămas bun în Turcia, a salutat sâmbătă la Istanbul "foarte buna colaborare" cu această țară, fără a-și ascunde însă criticile în ce privește drepturile omului și libertățile individuale, relatează AFP și dpa, citate de Agerpres.

Angela Merkel, care a fost primită de președintele Recep Tayyip Erdogan în turneul ei de adio după 16 ani în fruntea primei puteri europene, a asigurat că relațiile vor fi aceleași și între acest "important partener" și viitoarea echipă aflată la putere în Germania. 

"Am avut uneori critici la adresa evoluțiilor la care am asistat în domeniul drepturilor omului și libertăților individuale. Singurul lucru pe care îl pot spune este că va fi la fel și cu viitorul guvern german: relația dintre Turcia și Germania va continua, cu bune și cu rele", a spus Merkel.

În ce-l privește, Erdogan și-a exprimat preocuparea cu privire la succesorii "dragii prietene" Angela Merkel, remarcând că "niciodată nu este ușor de lucrat cu o coaliție" cum este cea care se profilează în Germania după alegerile de la sfârșitul lui septembrie.

Relațiile dintre Turcia și Germania a cunoscut puternice tensiuni după tentativa de puci din iulie 2016 și represaliile ce au urmat asupra societății civile, notează AFP.

În problema crucială a migranților, unul din principalele dosare de dezbatere între Uniunea Europeană și Ankara, președintele turc a afirmat că țara sa a devenit o "casă de oaspeți" pentru refugiați. Turcia găzduiește în prezent peste 3,5 milioane de refugiați sirieni și 300.000 de afgani.

Angela Merkel, coartizan al pactului privind migrația dintre UE și Turcia, a elogiat această "sarcină importantă" și a asigurat că "sprijinul european pentru Turcia va continua".

"Pentru că vrem să punem capăt traficului de ființe umane, sprijinul UE este necesar; am livrat deja 4,5 miliarde de euro din cele 6 miliarde convenite", a menționat cancelarul german.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:4,12 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău