În R.Moldova va avea loc Nocturna Bibliotecilor, în parteneriat cu Ministerul Educației, Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România și Irex Europe

  • 23 Septembrie 2020 20:01
În R.Moldova va avea loc Nocturna Bibliotecilor, în parteneriat cu Ministerul Educației, Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România și Irex Europe

Asociația Bibliotecarilor din R. Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației Culturii și Cercetării, Irex Europe și Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, organizează în perioada 25-26 septembrie Campania Nocturna Bibliotecilor 2020, care are drept scop promovarea bibliotecilor, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, președintele Asociației Bibliotecarilor din R. Moldova, Elena Pintilei, a menționat că fiind confruntați cu dilemele generate de pandemie, „am fost cu toții martorii unui fenomen de proporții, sinonim cu o pandemie informațională. Pe fondul invaziei de știri propagate prin Internet, am fost expuși și unui volum fără precedent de informații false, trunchiate, mistificări și adevărate scenarii conspirative”. 

”Supra-abundența informațională face ca publicul larg să aibă dificultăți în a discerne între sursele de informare de încredere și cele îndoielnice. Actuala ediție a Nocturnei Bibliotecilor își propune să aducă lumină în ceea ce privește fenomenul excesului informațional și mijloacele de a ne proteja de efectele nocive ale infodemiei și să scoată în față bibliotecile ca și instituții sigure de informare”, a precizat Elena Pintilei.

Potrivit sursei citate, în legătură cu situația pandemică din țară, Asociația Bibliotecarilor propune un model mixt (atât evenimente organizate online, cât și offline) de organizare al activităților în biblioteci, accentul fiind pus pe activități virtuale. Activitățile virtuale preconizate pentru acest eveniment pot fi: expoziții virtuale, concursuri, prezentări de film, lecții și prezentări de popularizare a științei, teste pentru copii de diferite vârste, lecții publice, quiz-uri etc.

Pentru bibliotecile care dispun de spații mari și doresc să organizeze activități în spațiile bibliotecii sau în aer liber, activitățile pot fi la fel de diverse și interactive (lecturi în voce, proiecții de filme, ore de jurnalism TV, jocuri dinamice, BiblioQuest, lecturi în pijamale, ateliere de pictură, ateliere muzicale, expoziții inedite de cărți și obiecte de mici dimensiuni etc.)

Campania Nocturna Bibliotecilor 2020 va începe pe 25 septembrie, la ora 17.00 în scuarul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.

Noutatea ediției 2020 va fi organizarea unui concurs “Rezistăm infodemiei”. Cele mai creative, originale și interactive programe din cadrul campaniei desfășurate de către biblioteci vor fi premiate cu câte un abonament anual ZOOM de către partenerul ediției IREX Europe. 

sursă foto: Asociația Bibliotecarilor din R. Moldova

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
19,24
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:3,09 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău