În permanență depindem de votul unui deputat, directorul IPP

  • 11 Iulie 2020 13:55
În permanență depindem de votul unui deputat, directorul IPP

Cabinetul de miniștri condus de Ion Chicu a reușit, după trei încercări eșuate săptămâna trecută, să-și asume răspunderea în Parlament pentru un pachet de legi, cvorumul fiind asigurat de deputatulș Ștefan Gațcan. Arcadie Barbăroșie, directorul Institutului de Politic Publice, spune că Guvernul și-a luat ce a vrut și acum opoziția nu prea are posibilitate să ceară demisia acestuia. În opinia sa, în consecință, Igor Dodon câștigă.

„Are guvernul asigurat și acest guvern o să-i asigure rezultatele alegerilor, doar în presupunerea că nu se mai găsește o persoană undeva, în Partidul Democrat sau în Partidul Socialiștilor, care să se dea cu Partidul Acțiune și Solidaritate. Dar aceasta ar trebui să fie o persoană foarte îndrăzneață, pentru că, în baza exemplului domnului Gațcan, s-a văzut că există instrumente prin care pot fi opriți deputații, forțați să ia decizia care convin fracțiunii respective”, a declarat Arcadie Barbăroșie într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

Cât despre coaliția largă, care să includă PSRM, PDM, PAS și Platforma DA, directorul IPP menționează că, desigur, președintele Igor Dodon și-o dorește, însă PAS s-a ciocnit o dată de comportamentul PSRM. PAS nu mai este în stare să mai accepte o altă coaliție cu PSRM. „În rest, Dodon poate să încerce cu Platforma Demnitate și Adevăr, dar Platforma DA este absolut principială și n-o să vrea cu PSRM. Deci, acestea nu sunt altceva decât niște eventuale coaliții care ar putea avea loc „dacă”, dar noi înțelegem că niciun fel de „dacă” nu mai există. El o să repete această formulă a lui pe parcursul verii, dar deja începe campania electorală și nu prea avem timp să mai vedem această coaliție”, susține Arcadie Barbăroșie.

Arcadie Barbăroșie mai spune că alegeri anticipate pot fi în 2021, anul acesta nu mai este posibil, așa cum a precizat Curtea Constituțională, dar totul depinde de votul unui deputat, în permanență.

Referindu-se în altă ordine de idei la neîncrederea cetățenilor în clasa politică, directorul IPP crede că acest tablou din cercetările sociologice se va menține. Respectiv, nu se va schimba acel număr al persoanelor care nu prea știu cu cine să voteze. „Cred că până la 1 noiembrie, 1 decembrie, 1 ianuarie se va menține încă această porțiune și, eventual, în Partidul Socialiștilor va scădea susținea și, dacă nu face nimic Igor Dodon acum cu persoanele care au să meargă la alegeri, lupta în final se va da între dna Maia Sandu și domnul Renato Usatîi pentru președinție; pentru alegerile parlamentare o să vedem încă”, a mai menționat Arcadie Barbăroșie.

Asumarea răspunderii Guvernului a reușit joi, 9 iulie, când, după trei încercări eșuate, Parlamentul a avut cvorum. Majoritatea de 51 de voturi a fost asigurată de deputatul Ștefan Gațcan, care a revenit în fracțiunea socialiștilor, după ce cu o săptămână în urmă anunța că trece la Grupul parlamentar Pro Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
2,18
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
4
Sat
7
Sun
7
Mon
8
Tue
8

Ultimele știri

Oscar 2025: A fost anunțată lista completă a nominalizărilor la cele mai prestigioase premii din cinematografie

Oscar 2025: A fost anunțată lista completă a nominalizărilor la cele mai prestigioase premii din cinematografie

MEC lansează o campanie națională pentru pregătirea absolvenților de gimnaziu la proba de matematică. Circa 6 mii de elevi vor beneficia de cursuri gratuite

MEC lansează o campanie națională pentru pregătirea absolvenților de gimnaziu la proba de matematică. Circa 6 mii de elevi vor beneficia de cursuri gratuite

Zestrea Neamului | Cornelia Bodescu: „Cântecul merge mână în mână cu arta tradițională ca să iasă ceva frumos și benefic tuturor” (Audio)

Zestrea Neamului | Cornelia Bodescu: „Cântecul merge mână în mână cu arta tradițională ca să iasă ceva frumos și benefic tuturor” (Audio)

Energocom a cumpărat pentru prima dată energie electrică de pe Bursa Română de Mărfuri

Energocom a cumpărat pentru prima dată energie electrică de pe Bursa Română de Mărfuri

Kremlinul se declară pregătit de un dialog „reciproc respectuos” cu Donald Trump, care a amenințat cu sancțiuni dacă Rusia nu încheie un acord de încetare a războiului în Ucraina

Kremlinul se declară pregătit de un dialog „reciproc respectuos” cu Donald Trump, care a amenințat cu sancțiuni dacă Rusia nu încheie un acord de încetare a războiului în Ucraina

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei a avut întrevederi cu Mihai Popșoi și Oleg Serebrian (FOTO)

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei a avut întrevederi cu Mihai Popșoi și Oleg Serebrian (FOTO)

Analist: „Retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului ar însemna soluționarea conflictului transnistrean și reintegrarea Republicii Moldova, însă Rusia nu va accepta acest lucru”

Analist: „Retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului ar însemna soluționarea conflictului transnistrean și reintegrarea Republicii Moldova, însă Rusia nu va accepta acest lucru”

CNAM: Cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie

CNAM: Cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie

Delegația Republicii Moldova, la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender. „Mecanismul actual de menținere a păcii pe râul Nistru a fost destabilizat și discreditat considerabil”

Delegația Republicii Moldova, la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender. „Mecanismul actual de menținere a păcii pe râul Nistru a fost destabilizat și discreditat considerabil”

Senatoare a partidului premierului Giorgia Meloni: Italia va continua să sprijine Republica Moldova în drumul către aderarea la Uniunea Europeană

Senatoare a partidului premierului Giorgia Meloni: Italia va continua să sprijine Republica Moldova în drumul către aderarea la Uniunea Europeană

Arhivă Radio Chișinău