În perioada crizei provocate de COVID-19, în R. Moldova s-au accentuat inegalitățile sociale.Zeci de mii de persoane și-au pierdut locurile de muncă

  • 02 Februarie 2021 13:01
În perioada crizei provocate de COVID-19, în R. Moldova s-au accentuat inegalitățile sociale.Zeci de mii de persoane și-au pierdut locurile de muncă

În perioada crizei provocate de COVID-19, în Republica Moldova s-au accentuat inegalitățile sociale. Zeci de mii de persoane și-au pierdut locurile de muncă, iar autoritățile statului nu a oferit suficientă susținere companiilor și angajaților să depășească mai ușor această perioadă așa cum s-a întâmplat în alte state din regiune. Este una dintre concluziile un studiu efectuat de către Fundația “Friedrich Ebert Stiftung” Moldova în colaborare cu Syndex România.

Republica Moldova a intrat în criza provocată de COVID-19 ca stat slab din punct de vedere financiar cu venituri bazate pe transferuri din străinătate și activități informale. Totuși, potrivit studiului, din punct de vedere macroeconomic Republicii Moldova nu a suferit mai mult decât alte țări din regiune. Directorul Syndex România, Marcel Spătari, accentuează că în plină criză, companiile nu au beneficiat de suficiente stimulente financiare din partea autorităților.

Am avut un stat mic în criză, un stat care nu a oferit susținere firmelor și salariaților la o măsură echivalentă cu alte state din regiune nemaivorbind de statele din Europa de Vest. Programul de rambursare a TVA a fost accesat doar de 3% din respondenți. Programul de subvenționare a dobânzilor a fost utilizat doar de 2 la sută din respondenți, iar programul de subvenționare a șomajului tehnic și staționare – doar de 6%. Deci o minoritate de firme au beneficiat de stimulentele financiare oferite Guvern pentru depășirea crizei.

Criza provocată de COVID-19 a afectat și piața muncă. Astfel, mii de salariați fie și-au pierdut locurile de muncă, fie volumul de ore și salariile s-au micșorat. Cei mai afectați au fost tinerii, femeile și persoanele cu venituri scăzute. Estimativ, în jur 100 de mii de angajați au avut de pierdut în perioada crizei, menționează expertul Marcel Spătari. 

Per total, cred că este plauzibil să afirmăm că peste 100 de mii de salariați, adică 15 la sută din numărul total, au fost afectați de pandemie în sensul pierderii locurilor de muncă sau a diminuării volumului și remunerării la care se adăugă între 30 și 40 de mii de persoane ocupate pe cont propriu, care și-au sistat activitatea în perioada stării de urgență.

Una dintre măsurile pe care trebuie să le întreprindă Guvernul în această perioadă este majorarea salariului minim pe economie pentru a stimula creșterile salariale, în general, și consumul populației, consideră autorii studiului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:2,06 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău