În Parlamentul European, eurodeputații români au cerut sprijin pentru Republica Moldova în contextul reducerii cu 30% a livrărilor de gaze din Rusia

  • 05 Octombrie 2022 13:53
În Parlamentul European, eurodeputații români au cerut sprijin pentru Republica Moldova în contextul reducerii cu 30% a livrărilor de gaze din Rusia

Parlamentul European a dezbătut, astăzi, la Strasbourg, subiectul escaladării de către Fed. Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Eurodeputații au condamnat mobilizarea militară, așa-zisele referendumuri din zonele ucrainene ocupate și amenințările nucleare lansate de președintele rus, Vladimir Putin. Totodată, deputații români au criticat decizia Gazpromului de a micșora cu 30 la sută livrările de gaze către Rep. Moldova.

În discursurile lor, deputații europeni au cerut statelor membre să dea un răspuns ferm față de intensificarea războiului și anexarea unor teritorii ucrainene de către Rusia. Ei au condamnat ultimele decizii ale Kremlinului și s-au pronunțat pentru creșterea sancțiunilor europene împotriva regimului lui Vladimir Putin.

”Amenințările nucleare, sabotarea gazoductelor au ca scop să ne intimideze. Trebuie să livrăm Ucrainei mai multe arme și mai repede. Dacă dorim să scurtăm acest război, trebuie să susținem Ucraina cu determinare. Ucraina trebuie să câștige, poate să câștige și va câștiga. Slava Ukraine”, a spus Nathalie Loiseau.

Eurodeputatul Siegfried Mureșan a subliniat că Uniunea Europeană trebuie să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei pentru că acestea funcționează. Totodată, europarlamentarul român s-a referit la decizia recentă a gigantului rus Gazprom de a diminua cu 30 la sută volumul de gaze livrate Rep. Moldova.

”Rusia încearcă să afecteze și țările din imediata noastră vecinătate. A redus cu 30% aprovizionarea cu gaze către Republica Moldova, o țară candidată la UE. Trebuie să o ajutăm. Sumele care sunt mici pentru noi, fac o mare diferență și vor ajuta la menținerea Republicii Moldova pe calea europeană”, a spus Siegfried Mureșan.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat că în acest moment Europa traversează o criză majoră și s-a ajuns aici pentru că în schimbul gazelor din Rusia a acceptat situația din Transnistria, Osetia și Abhazia, anexarea Crimeii.

„De ce am ajuns în situația aceasta? Pentru că în schimbul gazelor din Rusia am acceptat situația din Transnistria, masacrul de la Groznîi, anexarea provinciilor Osetia și Abhazia din Georgia, anexarea Crimeii”, a declarat Traian Băsescu.

Eurodeputații au făcut apeluri la unitate și la un răspuns mai ferm al comunității europene la acțiunile Federației Ruse în Ucraina, condamnând ultimele decizii ale Kremlinului și amenințările nucleare ale președintelui rus Vladimir Putin.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-5,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău