În luna iunie, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va transmite Comisiei Europene un nou set de actualizări pe procesul de reforme

  • 10 Mai 2023 11:30
În luna iunie, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va transmite Comisiei Europene un nou set de actualizări pe procesul de reforme

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va transmite Comisiei Europene un nou set de actualizări pe procesul de reforme în luna iunie, a anunțat vicepremierul Nicu Popescu la ședința Guvernului de astăzi, 10 mai, transmite Radio Chișinău.

Nicu Popescu a comunicat că recent au fost transmise informații despre implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene, în contextul obținerii statului de țară candidată și  deschiderea negocierilor de aderare la UE:

Am constatat mai multe progrese în domenii importante – sectorul justiției, dezoligarhizare, consolidarea democrației. Acum câteva zile, conform unui rating internațional, Republica Moldova a urcat până pe locul 28 în lume la capitolul libertatea presei. Este un lucru care arată că pe parcursul nostru european suntem în stare să avansăm prin consolidarea democrației, revenirea aeroportului în gestiunea statului, condamnarea lui Șor- sunt dovezi ale faptului că Rep. Moldova este capabilă să accelereze”,  a declarat vicepremierului.

Vicepremierul Nicu Popescu consideră că revenirea Aeroportului Internațional Chișinău în gestiunea statului și condamnarea lui Ilan Șor sunt dovezi ale faptului că Republica Moldova este capabilă să accelereze parcursul european prin reformarea justiției și consolidarea democrației.

În context, premierul Dorin Recean a apreciat mobilizare instituțiilor pentru implementarea acțiunilor cerute de UE și a făcut un apel de participare la Adunarea Națională ”Moldova Europeană” organizată la inițiativa președintei Maia Sandu, pe 21 iunie. 

Pe 3 martie s-a împlinit un an de la depunerea de către Republica Moldova a cererii de aderare la Uniunea Europeană. Pentru a deschide negocierile de aderare, statul trebuie să îndeplinească nouă condiționalități formulate de Comisia Europeană, inclusiv reformarea justiției și dezoligarhizarea.

În toamnă anului 2023, Comisia va publica și „pachetul de extindere”, care va conține și raportul de progres pe Republica Moldova.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău