În 2023 guvernarea trebuie să înceapă a livra rezultate pentru cetățeni, susține analistul Ion Tăbârță

  • 26 Decembrie 2022 17:59
În 2023 guvernarea trebuie să înceapă a livra rezultate pentru cetățeni, susține analistul Ion Tăbârță

Perspectivele politice pentru 2023 sunt complicate, și asta pentru că războiul ruso-ucrainean va dura, cel puțin acestea sunt estimările la finele anului 2022. Odată menținut acest război, el vine cu toate provocările pentru Republica Moldova, a declarat pentru IPN comentatorul politic Ion Tăbîrță.

Din punct de vedere al politicii interne, în 2023 guvernarea trebuie să înceapă a livra rezultate pentru cetățeni pentru că va trece de jumătate de mandat, iar retorica pe care au avut-o cei de la guvernare în primul an de mandat, că „până la noi nu s-a făcut și noi trebuie să facem”, nu va mai fi valabilă. „Guvernarea va trebui să vină cu anumite rezultate în urma a doi ani și ceva de guvernare. În funcție de aceasta, vom înțelege perspectivele politice pentru viitorul ciclu politic”, a declarat comentatorul.

Potrivit lui Ion Tăbîrță, anul 2022 a fost mai degrabă dominat de factorul extern, care a influențat în mod serios politica internă a Republicii Moldova. Războiul din Ucraina a fost evenimentul de cea mai mare amploare pe continentul european din ultimii peste 70 de ani. Republica Moldova fiind un stat proxim războiului, simte din plin toate consecințele negative ale acestuia, începând de la criza refugiaților, ruperea lanțurilor economico-comerciale tradiționale, continuând cu alte aspecte ce țin de politica energetică. Aceasta a provocat mari probleme guvernării. Nivelul de trai a scăzut, iar inflația a atins cote record, aproape 40% la finele anului.

Cu toate acestea, anul 2022 a adus și anumite oportunități Republicii Moldova, și anume Uniunea Europeană și-a revizuit paradigma extinderii UE. Moldova, alături de Ucraina și Georgia au obținut perspectiva europeană, o perspectivă care până în vara acestui an nimeni, niciodată, nu o acorda Republicii Moldova. De aici, noi oportunități pentru dezvoltarea Republicii Moldova, dar deja desigur în funcție de modul cum țara va îndeplini cele nouă condiționalități pentru a începe procesul de aderare și cum va merge procesul de negociere, dacă el va fi lansat în 2023.

Tot în 2022 s-a văzut că reformele interne, în special reforma justiției și combaterii corupției, primează. Guvernarea nu a reușit, din păcate, să găsească cum să dinamizeze reforma în domeniul justiției. Dimpotrivă, a avut loc contraatacul forțelor oligarhice, în frunte cu Partidul Șor care a încercat prin orice mijloace să destabilizeze situația social politică din Moldova pentru a provoca căderea actualului guvern pro-european de la Chișinău.

Anul 2022 a mai fost inedit prin faptul că nu a fost nici un proces electoral general, ca în 2023 Moldova să intre într-o serie de exerciții electorale care vor trasa perspectivele politice. În 2023 vor avea loc alegerile locale generale, în 2024 – alegeri prezidențiale, ca ulterior în 2025 să culmineze cu alegerile parlamentare, care o să reseteze structura Parlamentului.

Până la urmă, conchide Ion Tăbîrță, anul 2022 a fost un an complicat, dar se poate de spus că Republica Moldova a rezistat, guvernarea în linii mari a ținut situația sub control, chiar dacă au fost anumite probleme.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:0 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău