Volum dublu al importurilor față de exporturi. Din ce țări vin cele mai multe mărfuri și produse

  • 09 Mai 2018 12:50
Volum dublu al importurilor față de exporturi. Din ce țări vin cele mai multe mărfuri și produse

În primele trei luni ale anului 2018 exporturile și importurile au înregistrat creșteri considerabile, de până la 28 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, însă deficitul balanței comerciale rămâne unul semnificativ.

Republica Moldova importă de două ori mai mult decât exportă, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Cel mai important partener comercial rămâne Uniunea Europeană, unde au ajuns 67 la sută dintre exporturile moldovenești și de unde provin 48 la sută dintre importurile efectuate de la începutul acestui an.

Volumul exporturilor s-a ridicat, în ianuarie – martie 2018, la 678 de milioane de dolari, iar cel al importurilor l-a depășit de două ori, fiind de un miliard 326 de milioane de dolari. Ambii indicatori au înregistrat creșteri de aproximativ 28 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, la fel ca și deficitul balanței comerciale, care s-a ridicat la 648 de milioane de dolari americani, valoare apropiată de cea a volumului total de exporturi.

Cea mai mare parte a exporturilor au constituit-o produsele alimentare și animalele vii, urmate de articolele manufacturate și mașini și echipamente pentru transport. Totodată, la importuri pe primul loc se clasează mașinile și echipamentele de transport, după care urmează mărfurile manufacturate și combustibilii minerali. Datele Biroului Național de Statistică mai arată că importul automobilelor de către persoanele fizice a scăzut în jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut.

România continuă să fie principala piață pentru produsele moldovenești cu o pondere de 24 la sută. Exporturile spre piața românească au crescut cu 30 la sută față de primele trei luni ale anului trecut. România este urmată de Italia, Germania și Federația Rusă. Ponderea exporturilor spre țările CSI a scăzut până la 17 la sută, față de 20 la sută în 2017, iar cea a exporturilor spre țările Uniunii Europene a crescut de la 63 la 67 la sută.

În același timp, cele mai multe importuri au fost din Federația Rusă, cu o pondere de  15 la sută, urmată de România, China, Germania și Ucraina. Datele statistice mai indică o creștere de 40 la sută a importurilor din China. Structura importurilor arată o pondere în ușoară creștere a mărfurilor ce provin din comunitatea europeană, care se ridică la 48 la sută, și a celor din alte țări, cu 26 la sută, precum și o scădere a celor din statele CSI –  care au ajuns la 25 la sută din totalul produselor de import.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
10,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,6 m/s
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău