Imagini trucate cu buletine de vot circulă în spațiul public. CEC: „Un fals grosolan menit să submineze încrederea în procesul electoral”
-
19 August 10:40

Comisia Electorală Centrală (CEC) condamnă ferm apariția în spațiul public a unor imagini video trucate, care prezintă un presupus buletin de vot pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, pe care ar fi aplicată ștampila „VOTAT” în dreptul unui concurent electoral.
Potrivit CEC, acest material este un fals grosolan, menit să inducă în eroare opinia publică și să submineze încrederea în procesul electoral. Instituția califică astfel de acțiuni ca parte a unor campanii ostile de manipulare și antagonizare a societății.
„Modelul oficial al buletinului de vot este aprobat exclusiv prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale, după înregistrarea tuturor concurenților electorali”, se arată într-un comunicat al CEC.
CEC reamintește că 19 august este ultima zi pentru depunerea cererilor de înregistrare a candidaților la funcția de deputat, iar tipărirea buletinelor de vot se face doar în condițiile strict reglementate de lege, într-un proces transparent, cu participarea observatorilor, mass-mediei și reprezentanților partidelor.
Comisia solicită cetățenilor să consulte doar surse oficiale pentru informare și adresează un apel către mass-media să evite difuzarea materialelor neverificate, mai ales a celor care prezintă indicii de fals informatic.
Intituția avertizează că răspândirea unor informații trucate servește intereselor celor care doresc un proces electoral denaturat, dominat de emoții și decizii impulsive, nu de libera exprimare a voinței alegătorilor.