Hawaii declară stare de urgență din cauza inundațiilor și evacuează mai multe mii de persoane

  • 10 Martie 2021 12:43
Hawaii declară stare de urgență din cauza inundațiilor și evacuează mai multe mii de persoane

David Ige, guvernatorul din Hawaii, a declarat stare de urgență în acest stat american, unde ploile abundente au provocat inundații, alunecări de teren și îngrijorări cauzate de fisurarea unor baraje, iar autoritățile au ordonat evacuarea mai multor mii de persoane care locuiesc în comunitățile amenințate de creșterea nivelului apelor, informează Reuters miercuri.

Decizia a fost luată după ce apa s-a revărsat peste limita superioară a unui baraj construit pe insula Maui, distrugând mai multe locuințe și obligând autoritățile locale să evacueze populația din zonă. Totodată, starea "nesatisfăcătoare" a acestui baraj i-a determinat pe oficialii locali să programeze distrugerea barajului în 2022, au precizat reprezentanții Departamentului funciar.

"Decretarea stării de urgență a făcut ca fondurile generale de stat să devină disponibile și utilizabile, rapid și eficient, pentru ajutorarea persoanelor afectate de vremea severă", a scris marți, pe Twitter, guvernatorul David Ige.

Meteorologii se așteaptă ca vremea nefavorabilă să continue să se manifeste până vineri, a adăugat el, iar avertizările pentru inundații au rămas în vigoare pentru a doua zi consecutivă în Hawaii.

Starea de urgență vizează ținuturile Hawaii, Maui, Kalawao, O'ahu și Kaua'i, a precizat guvernatorul local, iar perioada de ajutorare a populației și de gestionare a acestui dezastru natural va dura până pe 8 mai.

Departamentul din Honolu pentru Managementul Situațiilor de Urgență i-a îndemnat pe rezidenți să părăsească Haleiwa, o comunitate de câteva mii de locuitori, situată la nord de capitala statului Hawaii.

Cotidianul Hawaii News Now raportează că două persoane au fost luate de ape în cursul zilei de marți. Una dintre ele, un bărbat de 27 de ani, a fost salvată de autorități. Căutările demarate pentru găsirea celei de-a doua persoane vor fi reluate miercuri.

Deocamdată nu au fost raportate victime și persoane accidentate.

În Maui, ploile torențiale au avariat mai multe drumuri, făcându-le impracticabile, iar un pod a fost complet luat de apă, în timp ce altul a fost dislocat, a precizat Biroul guvernatorului.

Potrivit serviciilor de urgențe, ploile abundente au cauzat și fisurarea barajului Kaupakalua din nordul regiunii Haiku, obligând autoritățile locale să deschidă centre și adăposturi pentru persoanele evacuate, pe care le-au îndemnat să nu se întoarcă deocamdată la locuințele lor.

Șase locuințe au fost distruse sau sever avariate, a precizat primarul din Maui, Michael Victorino.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău