Guvernul a aprobat astăzi, în mod repetat, proiectul de modificare a unor prevederi constituționale, respins săptămâna trecută de CC

  • 30 Septembrie 2020 16:01
Guvernul a aprobat astăzi, în mod repetat, proiectul de modificare a unor prevederi constituționale, respins săptămâna trecută de CC

Guvernul a aprobat astăzi, în mod repetat, proiectul de modificare a unor prevederi constituționale, respins săptămâna trecută de Curtea Constituțională.

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat anterior că proiectul a ținut cont de hotărârea Curții.

Printre principalele prevederi ale proiectului de modificare a Constituției este anularea termenului de probă de 5 ani pentru judecători, excluderea Parlamentului din procesul de numire a judecătorilor la Curtea Supremă de Justiție, excluderea din componența CSM a ministrului Justiției, procurorului General și președintelui CSJ, stabilirea componenței CSM din 12 membri dintre care 6 să fie judecători și 6 – reprezentanți ai societății civile.

Curtea Constituțională a respins săptămâna trecută inițiativa, constatând încălcarea unor norme de procedură, dar și-a exprimat rezervele și în privința unor prevederi ale proiectului. Curtea a notat că proiectul nu respectă condițiile de revizuire a Legii Supreme și nu poate fi înaintat spre examinare Parlamentului.

Potrivit ministrului Justiției, adoptarea modificărilor respective face parte din angajamentele asumate de Republica Moldova pentru obținerea susținerii financiare din partea Uniunii Europene și FMI.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,07
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău