Guțul promite locuitorilor din Găgăuzia că vor plăti 10 lei pentru gaz. Moldovagaz nu cunoaște nimic despre noile tarife / Victor Parlicov: Șor promite gaz ieftin, noi facem
-
31 Octombrie 2023 19:08
Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, a anunțat astăzi, 31 octombrie, pe pagina sa de Facebook, că locuitorii din autonomie vor plăti pentru gaz 10 lei per metrul cub. Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban menționează că întreprinderea pe care o conduce nu a primit, deocamdată, nicio cerere. Membrul Consiliului Energocom, Alexandr Slusari a precizat că tehnic acest lucru nu este posibil. Ministrul Energiei, Victor Parlicov, vine cu o reacție pe pagina sa de Facebook, unde menționează că „Șor promite gaz ieftin, noi facem”, transmite Radio Chișinău.
Guțul a declarant într- o postare video, că locuitorii din autonomie vor plăti pentru gaz 10 lei metrul cub și că a fost semnat un acord cu o companie turcă, care ar urma să livreze gaz în Găgăuzia. Mai mult, aceasta susține că poartă negocieri pentru a „ajuta” și consumatorii din raioanele Orhei și Taraclia.
Vadim Ceban a declarat că Moldovagaz nu cunoaște nimic despre noile tarife și noul furnizor pentru Găgăuzia. „Nu avem solicitări de schimbare a consumatorilor (întreprinderi sau consumatori casnici) cu alt furnizor. Există o procedură conform căreia compania este notificată cu 20 de zile înainte despre plecare (nr. red: la alt furnizor). Nu există așa ceva”, a spus Ceban, scrie newsmaker.md.
Șeful Moldovagaz a precizat că în cazul în care autonomia își va schimba furnizorul, prețul de distribuție a gazelor naturale pentru consumatorii din Găgăuzia va crește.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a reacționat la cele promise de bașcanul UTA Găgăuzia și a scris pe pagina sa de Facebook, că „Șor promite gaz ieftin, noi facem”.
„În timp ce ei furnizează doar știri, Energocom a reușit să procure suficient gaz până în februarie și la prețuri mult mai mici decât ne oferă Gazprom, fapt care ne-a permis să reducem tariful la gaz la 16,73 lei pentru consumatorii casnici”, menționează Parlicov.
Solicitat de bani.md, membrul Consiliului Energocom, Alexandr Slusari a precizat că: „Eu tehnic nu înțeleg cum este posibil, în condițiile în care cu distribuirea se ocupă Moldovagaz. Compania nu are contracte cu consumatorii și nu știu dacă are cu Moldovagaz. Or, anterior oferta East Gas Energy Trading era de 51 de euro pentru un MW. Da 10,50 de lei metrul cub, dar asta la hotarul de intrare în Republica Moldova, la care se mai adaugă 5 lei cheltuieli de distribuție și transporte și TVA de 8%. Bănuiesc este o declarație mai mult politică. Trebuie să ținem cont că peste trei zile sunt alegeri”, a spus Slusari.
În prezent, prețul metrului cub de gaz este 18,05 lei.