Grupul PPE din Parlamentul European a condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov. „Aniversarea acestuia trebuie să fie un prilej de pomenire a victimelor acestor regimuri malefice”

  • 24 August 2021 14:36
Grupul PPE din Parlamentul European a condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov. „Aniversarea acestuia trebuie să fie un prilej de pomenire a victimelor acestor regimuri malefice”

Grupul PPE din Parlamentul European a condamnat ieri, 23 august, pactul secret semnat în urmă cu 82 de ani de miniștrii de externe ai URSS și Germaniei naziste care ”a divizat Europa între cele două regimuri totalitare și a pavat calea declanșării celui de-al Doilea Război Mondial.

„Aniversarea acestuia trebuie să fie un prilej de pomenire a victimelor acestor regimuri malefice și un avertisment împotriva forțelor politice extremiste și xenofobe. Trebuie să păstrăm vii momentele trecutului tragic al Europei”, este menționat în mesajul transmis de popularii europeni din Parlamentul European, informează caleaeuropeana.ro

Eurodeputatul român Eugen Tomac s-a alăturat acestui demers de condamnare a Pactul Ribbentrop- Molotov, pe care l-a calificat drept un ”act diabolic semnat în secret, pe 23 august 1939, la inițiativa a doi criminali, Hitler și Stalin” în urma căruia ”România a fost divizată”. 

”Ziua de 23 august este, pentru orice om politic din România și R. Moldova care își iubește țara, una dintre cele mai negre din istoria noastră. Niciun politician, indiferent de viziune, de ideologie sau afinități de conjunctură, nu are dreptul moral și politic să treacă sub tăcere acest act diabolic, semnat în secret, pe 23 august 1939, la inițiativa a doi criminali: Hitler și Stalin”, a precizat Tomac într-un mesaj publicat pe Facebook cu ocazia Zilei europene a comemorării victimelor stalinismului și nazismului.

Marcată pentru prima dată, la 70 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, la 23 august, a fost desemnată de Parlamentul European (PE) în 2008/2009 drept ”Ziua comemorării la nivel european a victimele tuturor regimurilor totalitare și autoritare, pentru a fi celebrată cu demnitate și imparțialitate” de către organismele Uniunii Europene începând din 2009.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău