Gruparea Stat Islamic a executat cel puțin 30 de civili în Afganistan
-
26 Octombrie 2016 12:17
Cel puțin 30 de civili, între care un număr necunoscut de copii, au fost uciși de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) în noaptea de marți spre miercuri la Ghor, în centrul Afganistanului, potrivit guvernatorului provinciei, scrie Agerpres.
"Daesh (acronimul arab pentru Stat Islamic) a ucis aproximativ 30 de civili, inclusiv copii, care au fost luați ostatici", a declarat guvernatorul Nazir Khateh, precizând că aceștia erau "localnici, în majoritate păstori".
Potrivit AFP, carnagiul survine după moartea unui comandant al Stat Islamic în zonă, fiind vorba practic de represalii extrem de dure din partea jihadiștilor.
"Forțele de securitate, cu ajutorul sătenilor au efectuat ieri (marți) o operațiune în cursul căreia un comandant al Stat Islamic, numit Faruk, a fost ucis. În schimb, combatanții Daesh au răpit 30 de localnici, în majoritate păstori. Corpurile lor au fost descoperite în această dimineață", a relatat guvernatorul.
"Localnicii voiau să împiedice luptătorii Daesh să le fure animalele, atunci când comandantul Faruk a fost ucis", a precizat un purtător de cuvânt al administrației provinciei, Abdul Hai Khatebi, potrivit căruia corpurile descoperite erau "ciuruite" de gloanțe.
Prezența grupării jihadiste Stat Islamic în Afganistan a fost semnalată începând cu anul 2015, mai ales în estul țării, unde au avut loc lupte între combatanții grupării și forțele afgane.
Gruparea jihadistă a revendicat două atacuri spectaculoase în ultimele luni la Kabul, dar este prima dată când o operațiune de asemenea amploare are loc în centrul țării, exact la jumătatea distanței dintre Kabul și marele oraș Herat, în vest.