„Gripa tomatelor". Care sunt simptomele noii boli foarte contagioase care apare la copii și se răspândește în India

  • 24 August 2022 12:33
„Gripa tomatelor

Un focar al unei noi infecții virale, denumită "gripa tomatelor", care a fost depistată pentru prima dată la copii în statul Kerala, din sudul Indiei, în luna mai, s-a răspândit în alte două state, scrie The Guardian.

Începând din 26 iulie, 82 de copii cu vârsta sub cinci ani au fost diagnosticați cu virusul în Kerala. Acum au fost raportate cazuri în statul vecin Tamil Nadu și în Odisha din est, unde copii cu vârsta de până în nouă ani au fost infectați, chiar dacă acest virus  afectează de obicei copiii sub cinci ani. Oamenii de știință încă încearcă să identifice exact ce este acest virus. A fost denumită "gripa tomatelor" din cauza veziculelor roșii dureroase care apar pe corp. Boala este foarte contagioasă. Copiii sunt deosebit de vulnerabili, deoarece se răspândește cu ușurință prin contactul apropiat, cum ar fi prin scutece, atingerea suprafețelor murdare sau introducerea lucrurilor în gură, transmite digi24.

„Infecția virală rară se află într-o stare endemică și se consideră că nu pune viața în pericol. Totuși, din cauza experienței îngrozitoare a pandemiei de Covid-19, este de dorit un management vigilent pentru a preveni alte focare", spun cercetătorii.

Medicii spun că diagnosticarea "gripei tomatelor" este dificilă, deoarece simptomele acesteia sunt foarte asemănătoare cu cele ale Covid, chikungunya și febra dengue. Ultimele două sunt comune în India în timpul sezonului ploios și sunt răspândite de țânțari. Chikungunya este deosebit de răspândită în Kerala. Dr Suneela Garg, un înalt oficial în domeniul sănătății din guvernul Delhi, a declarat:

"Sunt de acord că chikingunya și dengue pot face copiii vulnerabili la , deoarece sistemul lor imunitar este mai slab. Nu avem încă niciun caz în Delhi și sunt încrezător că nu va deveni o problemă." Răspândirea acestui nou virus vine pe măsură ce India a înregistrat o creștere constantă a cazurilor de Covid în ultimele câteva săptămâni, împreună cu cazurile de gripă porcină.

Profesorul Dileep Mavalankar, de la Institutul de Sănătate Publică din Gandhinagar, a declarat că în timpul pandemiei au scăzut cazurile de gripă porcină, dar acum au apărut iar în orașele mari. Deoarece testul pentru această boală este scump, puțini oameni și-l permit și sunt testați, așa că nu se știe excat despre câte îmbolnăviri este vorba.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău