Grecia propune un certificat de vaccinare la nivelul UE: Persoanele care s-au vaccinat ar trebui să fie libere să călătorească
-
12 Ianuarie 2021 20:00
Grecia a propus marți un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 valabil la nivelul întregii Uniuni Europene, pentru a ușura călătoriile devastate de pandemie. Conform propunerii înaintate de premierul grec, certificatul ar putea fi utilizat la îmbarcarea în orice mijloc de transport, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Grecia se bazează pe turism pentru o cincime din PIB și este hotărâtă să relanseze călătoriile în afara țării înainte de sezonul de vară. Astfel, țara și-a creat deja propriul certificat standardizat care să ateste că un individ a fost vaccinat anti-Covid.
Într-o scrisoare adresată președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a propus extinderea schemei la întreg teritoriul UE. Conform propunerii, certificatul ar putea fi utilizat la îmbarcarea în orice mijloc de transport.
„Deși nu vom face vaccinarea obligatorie sau o precondiție pentru călătorie, persoanele care s-au vaccinat ar trebui să fie libere să călătorească.
Este urgent să adoptăm o înțelegere comună privind modul în care ar trebui să fie structurat un certificat de vaccinare pentru a fi acceptat în toate statele membre", a scris Mitsotakis în scrisoare.
Dificultatea de ajunge la un acord asupra așa-numitului „Passenger Locator Form (PLF)”, un formular digital apărut anul trecut pentru a se încerca monitorizarea călătoriilor, a arătat că este mare nevoie de un efort UE la nivel înalt pentru a face lucrurile să avanseze, a spus el.
„Dacă statele UE pot conveni asupra unei formule comune putem avansa această chestiune mai departe în forurile internaționale, contribuind astfel la restabilirea mobilității la scară globală.
Pentru țări precum Grecia, care sunt dependente de turism, este imperativ ca această chestiune să fie rezolvată înainte de sezonul de vară”, a mai pledat premierul grec.
Grecia a reușit să gestioneze destul de bine primul val al pandemiei, însă creșterea numărului de cazuri din luna octombrie a impus un al doilea lockdown. Până în prezent, în Grecia au fost raportate 145.179 de cazuri confirmate de COVID-19 și 5.302 de decese asociate noului coronavirus.