Granturi de peste 300 de mii de dolari pentru 33 de fermieri din Republica Moldova care sprijină managementul durabil al terenurilor

  • 15 Mai 18:34
Granturi de peste 300 de mii de dolari pentru 33 de fermieri din Republica Moldova care sprijină managementul durabil al terenurilor 
Sursa Foto: TVR Moldova

Peste 300.000 de dolari SUA vor ajunge la 33 de fermieri din întreaga țară, care investesc în tehnologii moderne și soluții durabile pentru protecția solului. Sprijinul este oferit în cadrul Programului de granturi post-investiționale pentru managementul durabil al terenurilor (MAC-P), implementat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare prin intermediul AIPA.

Evaluarea dosarelor depuse în cadrul celui de-al șaselea apel a avut loc în perioada 25 aprilie – 5 mai 2025, iar din cele 34 de cereri analizate, 33 au fost aprobate pentru finanțare, cu o valoare totală de 301.972,27 dolari SUA.

Granturile vor acoperi o parte din investițiile fermierilor în echipamente performante și practici agricole prietenoase cu mediul.

În listă se regăsesc achiziții precum semănători moderne, mașini de irigare și lucrări pentru construcția unor bazine de acumulare a apei.

Investițiile sunt demarate în diverse localități, dar din cei 33 beneficiari, majoritatea au demarat investiții în raioane precum: Anenii Noi – 4 aplicanți, Rîșcani – 3, Drochia, Rezina, Dondușeni, Hîncești, Dubăsari, Ialoveni, Cantemir, Florești - câte 2, în alte 10 raioane se atestă câte 1 beneficiar.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
21,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:63 %
Vint:6,69 m/s
Sat
12
Sun
11
Mon
11
Tue
10
Wed
9
Arhivă Radio Chișinău