Germania | Social-democrații i-au depășit pe conservatori, cu o lună înaintea alegerilor (sondaj)
-
24 August 2021 16:37
Partidul Social-Democrat german (SPD) i-a depășit în intențiile de vot pe conservatorii cancelarului Angela Merkel pentru prima dată în 15 ani, indică un sondaj de opinie realizat de institutul Forsa pentru RTL/NTV și publicat marți, cu o lună înaintea alegerilor parlamentare naționale din Germania, relatează Reuters și AFP, potrivit Agerpres.
Sprijinul pentru blocul conservator CDU-CSU (Uniunea Creștin-Democrată/Uniunea Creștin-Socială) a scăzut considerabil în ultimele săptămâni. Institutul Forsa a declarat că este prima dată după octombrie 2006 când SPD este plasat înaintea conservatorilor în privința intențiilor de vot.
Astfel, potrivit anchetei sociologice realizate de Forsa, SPD a câștigat două puncte procentuale față de săptămâna trecută, ajungând la 23% din intențiile de vot ale electoratului german, în timp ce blocul conservator CDU-CSU a pierdut un punct procentual, ajungând acum la 22%, cel mai mic scor înregistrat de CDU-CSU în sondajele Forsa după 1984.
Susținerea pentru Verzi a scăzut cu un punct față de săptămâna trecută, ajungând la 18%. Ei sunt urmați de Partidul Liber-Democrat (FDP, 12%), Alternativa pentru Germania (extrema dreaptă, 10%) și Die Linke (extrema stânga, 6%).
Social-democrații, care în prezent participă la guvernare alături de conservatori și sunt conduși de vicecancelarul și ministrul finanțelor Olaf Scholz, ar putea forma diverse coaliții după alegerile din 26 septembrie - fie cu Verzii și Die Linke, fie cu Verzii și FDP, fie cu conservatorii și FDP.
Sondajul Forsa a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 1.532 persoane, în perioada 17-23 august, marja de eroare fiind de plus/minus 2,5 puncte procentuale.