Germania | Ministrul Аpărării se opune reintroducerii serviciului militar obligatoriu, în pofida sprijinului politic și popular
-
12 August 2018 14:34
Ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen, a declarat că își menține opoziția față de reintroducerea unui serviciu național civil sau militar în Germania, în pofida sprijinului politic și popular în creștere în favoarea acestei idei, transmite duminică dpa.
„Astăzi este vorba tot mai mult despre atacuri cibernetice, războaie hibride, amenințări asimetrice din partea teroriștilor sau despre stabilizarea unor state în pericol, precum Mali sau Irak, pentru ca acesta să nu coboare în haos, violențe și deplasări de populație”, a declarat ministrul german pentru ediția de duminică a tabloidului Bild.
„Pentru aceste misiuni avem nevoie de experți înalt instruiți și motivați, de profesioniști adevărați”, a subliniat ea.
O facțiune a Uniunii Creștin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel, condusă de secretarul general al partidului, Annegret Kramp-Karrenbauer, face presiuni pentru reintroducerea unei forme de serviciu național pentru tinerii adulți, la șapte ani după ce recrutarea obligatorie a fost desființată.
Von der Leyen, care este membră a CDU, a menționat că, deși se opune reintroducerii serviciului militar, dezbaterea este totuși importantă pentru că scoate în evidență valoarea înaltă a serviciului militar pentru Germania.
„În loc să revenim la serviciul obligatoriu, aș vrea să vedem mai multe investiții și recunoaștere din partea societății pentru bărbații și femeile în uniformă, care își pun viața în pericol pentru libertatea noastră”, a subliniat ea.
Potrivit unui sondaj realizat săptămâna trecută, la comanda televiziunii publice ZDF, 68% dintre cei intervievați susțin reintroducerea unui serviciu național, desființat în Germania în 2011 după ce guvernul a decis ca armata (Bundeswehr) să devină una de profesioniști.
Conform cotidianului conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), secretarul general al CDU intenționează să propună în dezbatere reintroducerea serviciului militar, cu ocazia viitorului congres al formațiunii, care va avea loc în decembrie, la Hamburg.
Ideea are parte însă și de critici, experți și unii membri ai partidelor de stânga afirmând că o astfel de măsură ar putea să nu fie compatibilă cu constituția Germaniei și cu legislația Uniunii Europene.
La rândul său, Uniunea Creștin-Socială (CSU), aliata bavareză a CDU, a scos în evidență costurile reintroducerii oricărei forme de serviciu național, costuri care ar trebui acoperite dintr-un buget pentru apărare necesar modernizării armatei germane.
Sursa: Agerpres