Gazul este o marfă și trebuie achitat de toți consumatorii, inclusiv din regiunea transnistreană / Opinie

  • 16 Septembrie 2022 15:20
Gazul este o marfă și trebuie achitat de toți consumatorii, inclusiv din regiunea transnistreană / Opinie

În cazul în care Rusia va sista livrările de gaze și Republica Moldova va procura gaz din România, regiunea transnistreană, de asemenea, va fi nevoită să achite un preț real pentru gaze, transmite Radio Chișinău.

 „Gazul este o marfă și trebuie achitat de toți consumatorii, inclusiv din regiunea transnistreană”, subliniază deputatul Oazu Nanoi. 

Expertul pe problema transnistreană Oazu Nantoi a declarat că regimul de la Tiraspol trebuie demontat deoarece slujește interesului Federației Ruse. Totodată, el a atenționat că concernul rus Gazprom nu este un agent economic, dar un instrument de presiune politică al Kremlinului, deținând majoritatea acțiunilor la Moldovagaz:

Regiunea transnistreană este o zonă depresivă, unde majoritatea populației deține cetățenia R. Moldova, unde toți agenții economici sunt înregistrați la Chișinău și figurează în afara statului ca agenți economici ai R.M, însă nu plătesc impozitele în bugetul statului.

Dar mai grav este că acest regim falit este susținut de Federația Rusă prin intermediul companiei Gazprom, care nu este un agent economic, dar este o sculă geopolitică, deoarece Gazpromul deține pe lângă 50% plus un vot la Moldovagaz. Din 2006, încă 13,3% de la Tiraspoltransgaz sunt transmise în gestiunea Gazpromului. Deci, Gazpromul sie însuși își livrează gazul, îl distribuie pe malul stâng, dar nu colectează acolo nici un bănuț.

Acest regim din stânga Nistrului este întreținut inclusiv de filieră Gazprom nemaivorbind de banii care pleacă în offshoruri, satisfăcându-i pe cei de la Moscova. Acest regim trebuie să fie demontat pașnic și toate problemele locuitorilor din stânga Nistrului se rezolvă prin integrare univocă în spațiul constituțional al Rep. Moldova”, susține Natoi.

Republica Moldova se pregătește pentru o eventuală deconectare de la gazele rusești. În acest caz, este posibilă procurarea de gaze din România, prin gazoductul Iași Chișinău, iar regiunea transnistreană, care plătește un preț mai mic pentru gazul rusesc, va fi nevoită să achite, de asemenea, un preț mai mare. Regimul de la Tiraspol nu achită pentru gazul consumat de mai mulți ani, între timp datoria regiunii ridicându-se la aproximativ 8 miliarde de dolari.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău