Funcționari din Fălești și Sângerei, instruiți în domeniul integrității și prevenirii corupției

  • 24 Ianuarie 17:20
Funcționari din Fălești și Sângerei, instruiți în domeniul integrității și prevenirii corupției

Aproximativ 150 de angajați din sectorul public din raioanele Fălești și Sângerei au participat, în această săptămână, la activități de instruire și informare anticorupție organizate de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în cadrul mai multor campanii de prevenire a corupției.

Potrivit CNA, Campania de informare „Integritate pentru o societate sigură” a fost implementată în Inspectoratele de Poliție din Fălești și Sângerei, fiind destinată angajaților Ministerului Afacerilor Interne și instituțiilor subordonate. Instruirile au vizat consolidarea culturii integrității în rândul polițiștilor, promovarea valorilor etice și a responsabilității profesionale, precum și prevenirea comportamentelor de corupție în exercitarea atribuțiilor de serviciu, transmite MOLDPRES.

În paralel, a continuat Campania „Integritate pentru Sănătate”, desfășurată la Centrul de Sănătate din orașul Sângerei. Acțiunea este realizată de CNA în parteneriat cu Ministerul Sănătății și Asociația Obștească HOMECARE și are ca obiectiv promovarea integrității instituționale în sistemul de sănătate.

În cadrul activităților, ofițerii CNA, împreună cu voluntarii anticorupție, au discutat cu personalul medical și cu pacienții despre dreptul la servicii medicale corecte și de calitate, precum și despre modalitățile de sesizare a cazurilor de corupție către autoritățile competente. Participanții au fost informați despre mecanismele de raportare și despre importanța implicării civice în combaterea fenomenului corupției.

Aceste acțiuni fac parte din eforturile constante de prevenire a corupției și urmăresc cultivarea unui climat de integritate instituțională, bazat pe transparență, corectitudine și respect față de cetățeni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
24,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:32 %
Vint:0,45 m/s
Thu
19
Fri
19
Sat
21
Sun
23
Mon
23
Arhivă Radio Chișinău