Franța și Germania vor sprijini Ucraina ”atât timp cât este necesar”, subliniază miniștrii de Externe ai celor două țări

  • 15 Ianuarie 18:46
Franța și Germania vor sprijini Ucraina ”atât timp cât este necesar”, subliniază miniștrii de Externe ai celor două țări

Noul ministrul de externe al Franței și omologul său german au reafirmat duminică hotărârea țărilor lor de a sprijini Ucraina ”atât timp” cât este necesar în fața invadatorilor ruși, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Suntem pe deplin de acord” să spunem ”că trebuie să-i susținem pe ucraineni atât timp cât este necesar”, a declarat Stéphane Séjourné presei, în cursul primei sale vizite, în calitate de ministru, la Berlin, scrie Calea Europeană.

Pentru a putea face acest lucru, trebuie ”să organizăm la nivel european elemente de inițiative care să fie coordonate” pe ”apărarea valorilor și intereselor noastre”, consideră oficialul francez.

De cealaltă parte, ministrul german de externe Annalena Baerbock, a subliniat în egală măsură că trebuie să fim ”de partea Ucrainei atât timp cât este necesar, până când Rusia se va retrage” de pe teritoriul ucrainean.

Întâlnirea dintre cei doi reprezintă o dovadă a bunei coordonări între Franța și Germania cu privire la conflictul din Ucraina, țară care de aproape doi ani își apără suveranitatea și independența și valorile democratice.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
25,24
Cer senin
Umiditate:36 %
Vint:6,17 m/s
Tue
19
Wed
14
Thu
15
Fri
11
Sat
12
Arhivă Radio Chișinău