Franța: Taximetriștii fac GREVĂ
-
26 Iunie 2015 08:30
Greva taximetriștilor francezi a produs perturbări grave în Paris, Marsilia și Toulouse.
Ei protestează față de serviciul de împărțire a transportului Uber. Serviciul continuă să funcționeze, în timp ce luptă împotriva unei interdicții impuse de un tribunal francez în luna octombrie.
Taximetriștii au ridicat blocaje la intersecții, în gări și aeroporturi, iar când observă pe cineva pe care îl consideră șofer independent care ar folosi aplicația Uber, inițiază certuri și, uneori, acte de violență.
Cântăreața americană Courtney Love, care se îndrepta spre aeroportul Charles de Gaulle, a afirmat că mașina în care se afla a fost oprită de protestatari, care au spart un geam cu bâte și apoi au aruncat cu pietre în ea, în timp ce încerca să iasă, transmite Rador.