Printre curajoșii care s-au pus în fața turelelor s-a aflat și Vasile Năstase, la acea dată membru în condu­cerea Frontului Popular. Pentru îndrăzneala sa, a plătit cu 2 săp­tă­mâni de spitalizare. Despre gestul său temerar, dar și despre alte istorii din anii “revoluției de catifea”, cum o nu­mește, a relatat, în exclusivitate pentru Jurnalul Național, Vasile Năstase.

Video 7 Noiembrie 1989. Imagini filmate de regizorul Victor Bucătaru.

AMENDAT PENTRU PICHETARE

A ocupat, în trecut, diferite funcții în presă. A debutat înainte de 1989, la publicația “Tineretul Moldovei”, scriind apoi la “Glasul”. A fost ales în pri­mul Parlament al Republicii Mol­dova, deținând recordul de cel mai tânăr deputat, la 25-26 de ani. După obți­nerea independenței a mai lucrat la “Glasul Națiunii” (redactor șef) și Euro TV Chișinău (director). Din 2008, este directorul postului “Radio 10″, care emite integral în limba ro­mână.

“Fac parte dintr-o generație care a avut norocul să termine facultatea în mo­mentul în care a început perestroika, spune ziaristul. Noi am intrat într-o altă fază, mai puțin cenușie decât cea în care au activat, înaintea noastră, Gheorghe Ghimpu, Ion Ha­dâr­că, Nicolae Dabija și alții. Ei s-au for­mat într-o perioadă mai complicată.

Eu am fost repartizat să muncesc la publicația «Tineretul Moldovei» și am muncit acolo până în 1989, după care, la indicația regretatului Ion Vatamanu, scriitor, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, am acceptat să lucrez alături de el, cu Leonida Lari și alți scriitori care au fondat publicația «Glasul»”.

A fost cooptat și în organizațiile politice reformiste ale românilor din Chișinău. Atunci a suferit pentru prima oară “rigorile legii”. “Primele noastre confruntări cu sistemul au fost atunci când am început piche­tarea Comitetului Central al Partidului Comunist din RSSM pentru a ni se publica programul Mișcării Demo­crate pentru Susținerea Restruc­turării, își amintește Vasile Năstase.

Nu s-a publicat în nici un ziar, deși ni s-a promis. Am avut primul proces judiciar împreună cu Ala Mândâcanu, Alexandru Brodski (un scriitor evreu de origine, care a emigrat ulterior în Israel). Am fost duși la Judecătoria sectorului Buicani, unde am fost ju­decați. Am plătit o amendă, pentru că la vremea respectivă nu exista instituția pichetării. În consecință nu puteau să ne condamne mai mult, pentru că nu aveau baza juridică.”

“ANIVERSARE” CU COMOȚIE CEREBRALĂ

La 7 noiembrie, alături de colegii din Frontul Popular (fosta Mișcare Democrată pentru Susținerea Res­tructurării), a demonstrat împotriva tancurilor sovietice. A ajuns, ca și alții, de la paradă la spital. “Oficia­litățile au încercat să organizeze o manifestare sovietică, cu o paradă militară în actuala Piață a Marii Adunări Naționale, fosta Piața Biruinței.

Pe atunci, eu făceam parte din Comitetul Executiv al Frontului Popular. Cu o zi înainte ne-am întrunit și am discutat dacă să participăm sau nu la contracarea acestei manifestații sovietice. Am decis să participăm. În acea zi, dis-de-dimineață, ne-am întâlnit la Universitatea din Chișinău, unde era concentrată tehnica militară, am blocat-o, stradă cu stradă, au avut loc chiar lupte de stradă. Sigur, nu s-au tras gloanțe, dar multă lume a fost rănită. Mulți participanți au suferit comoții cerebrale, inclusiv eu. În acea seară am fost internat la Spitalul nr. 3, din sectorul Rășcani al Capitalei, unde am stat timp de două săptămâni.

Dar ceea ce am reușit atunci este că tehnica militară nu a mai ajuns în piață, a trebuit să cotească pe un bulevard adiacent și să se deplaseze către locul de dizlocație permanentă. A fost o mare victorie a noastră, pentru că ne-am confruntat nu numai cu un sistem ideologic-politic de partid, dar și la modul direct, cu militarii care erau plasați în acea perioadă în Moldova. Sigur că printre soldați erau comandanți de tancuri și tanchete, din Caucaz, din Armenia, Georgia, care, într-un fel sau altul, în mod tacit, ma­nifestau o atitudine favorabilă pentru mișcarea noastră. Și în țările lor de baștină exista acest proces.”

La trei zile după evenimentele de pomină din piața centrală a Chișinăului, s-au petrecut alte incidente, mai grave, la Ministerul de Interne. Despre acestea, Vasile Năstase a aflat de pe patul spitalului: “După acele manifestări din 7 noiembrie au urmat altele. Pe data de 10 noiembrie a avut loc un incident la Ministerul de Interne.

Cred că a fost o provocare, pentru că atunci s-a dat foc clădirii ministerului, atunci au fost oameni bătuți cu bestialitate de forțele cu destinație specială. Ministru de Interne era chiar V. Voronin, iar unul dintre adjuncții lui, colonelul Jukov, dacă nu mă înșel, dăduse indicații ca să se tragă în plin asupra mulțimii care asedia Ministerul de Interne. Asta după ce fuseseră reținuți niște patrioți din acea perioadă. Din ceea ce mi-au povestit colegii mei, am înțeles că a fost o provocare pentru a facilita schimbarea liderului comunist Simion Grossu cu un cunoscut activist de partid, Piotr Lucinschi. Și așa s-a întâmplat, pe 11 noiembrie.”

ZIARE TRANSPORTATE CU AUTOCISTERNA DE VIN

Între frontiști moldoveni și cei baltici se stabiliseră, încă de la început, relații de colaborare. Cu ajutorul lituanienilor și a letonilor s-au publicat ziare cu grafie latină. “Atunci când s-a constituit Mișcarea pentru Susținerea Restructurării, ea s-a format după un model baltic. În 1988, regretatul Andrei Vartic fusese acolo și venise cu anumite documente, acte de constituire, pe care noi le-am tradus.” O amintire personală, puternică, o aventură, îl leagă de prietenii baltici.

“În țările baltice am fost atunci când a trebuit să aducem publicația «Deștep­tarea». Acolo se folosea grafia latină. Balticii au fost stindardul revoluției din acea perioadă. Ei au creat primul front popular, Saiudis, din fostul spațiu sovietic, ei au pus problema independenței. Am stabilit contacte foarte serioase cu aceste țări, în special cu Lituania, unde situația demografică era mai bună în favoarea băștinașilor. În 1988, am plecat acolo, pentru a lua numerele 1-3 ale revistei. Am plecat cu șapte autoturisme, pe care le-am umplut, pentru a putea aduce cât mai multe ziare la Chișinău. Și eram urmăriți de organele de securitate și de miliția sovietică.

În mod deliberat, încălcam regimul de viteză pentru a se opri prima mașină, în care nu se aflau ziare. Plăteam amenda, dar celelalte mașini treceau nestingherite. Așa am adus publicațiile la Chișinău. La marginea republicii le-am schimbat într-o autocisternă de cărat vin. Le-am ascuns la cineva acasă. Iar duminică, când a avut loc mitingul, le-am dat fiecărui participant. Sigur că am trăit o experiență de nedescris, niște lucruri absolut fantastice. Acum nici nu îmi vine a crede că am trăit această experiență. Am văzut și solidaritatea celor din țările baltice, și curajul de care au dat dovadă colegii mei cu care am călătorit. Publicațiile «Deșteptarea», «Glasul», «Literatura și arta» au ajutat la culturalizarea populației noastre.”

ALĂTURI DE ROMÂNI, LA REVOLUȚIE

În decembrie 1989, românii de peste Prut urmăreau cu mare atenție evenimentele de la Timișoara și București . Liderii Frontului Popular au trimis atunci alimente și medicamente în România. “Ne aflam la primul sediu al Frontului Popular, la Uniunea Scriitorilor, la Muzeul de literatură, spune directorul Radioului 10. La câteva zile de la declanșarea revoluției din România, noi, ziariștii, activiștii Frontului, am colectat medicamente, produse alimentare. Am adunat o garnitură de tren cu care am plecat. Eram împreună cu Anatol Șelaru, Iurie Roșca, Sergiu Burcă și Nicolae Răileanu. Am plecat la Iași, am descărcat garnitura cu medicamente și alimente, chiar am fost la o grădiniță din oraș.

Peste câteva zile am plecat la București, împreună cu scriitorul Liviu Antonesei și am văzut ceea ce s-a întâmplat, revoluția în direct. Era cred 24-25 decembrie. Am fost cazați la hotel Majestic. Îmi amintesc de doamnele care erau acolo, care ne-au rugat să stăm cu ele, pentru că le era frică. Am băut multă cafea în acea noapte. Știu că a doua zi am mers la Televiziunea Română unde am luat cuvântul în direct. Eu personal am vorbit despre faptul că susținem revoluția română, ne închinăm în fața tine­ri­lor care au declanșat-o și că spe­răm la un viitor comun al celor din România și Moldova. Vorbisem și la Iași, în Piața Sfatului. Atunci s-a spus lozinca “Jos hotarul de la Prut!”

Surse: romaniabreakingnews.ro, glasul.md,  jurnalul.ro prin R.B.N. Press